Sfântul Andrei ne ocrotește țara

Sfântul Andrei ne ocrotește țara

Sfântul Apostol Andrei este patronul spiritual al țării noastre, de pe meleaguri dobrogene, primul chemat între Apostoli. Iar de ziua lui, pe 30 noiembrie, întreaga lume creștină este în sărbătoare.

Ortodocși, romano-catolici, lutherani și anglicani laolaltă îl celebrează cu fastul cuvenit pe Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României. Deși sărbătoarea este în Postul Crăciunului, importanța ei a determinat Biserica să le dea credincioșilor dezlegare la peşte, untdelemn şi vin. Dar, pe lângă însemnătatea ei religioasă, data de 30 noiembrie este în atenția celor necăsătoriți, aflați în căutarea ursitei. Iar magia nopții din ajunul zilei Sfântului Andrei s-a transmis din generație în generație.

O viață pentru Dumnezeu

Sfântul Andrei, Apostolul care l-a urmat pe Iisus întreaga viață, s-a sfârșit ca un adevărat martir întru credință. Despre el se știe că a fost pescar din Galileea, fiul al lui Iona, frate cu Simion Petru. Pe lângă pescuit, tânărul Andrei îi era ucenic lui Ioan Botezătorul, de la care a deprins tainele creştine şi dragostea pentru Iisus Hristos. Și a avut marele noroc de a-L întlni pe Însuși Mântuitorul, devenindu-I mai târziu ucenic. Vâzând minunile Sale, Andrei a propovăduit cuvântul Domnului, a asistat la Patimile Sale, L-a jelit la moartea Lui și s-a bucurat, întărindu-și credința, la Învierea Sa. După Pogorârea Duhului Sfânt, Andrei și-a îndreptat pașii către ținuturile Dobrogei de azi, regiunea cuprinsă între Dunăre și Crimeea. Locul în care se presupune că și-ar fi petrecut o parte a vieții Sfântul Apostol Andrei este o peșteră, cunoscută azi drept Peștera Sfântului Andrei, aflată în apropierea localității Matei Corvin. Fiindcă încerca să răspândească învățăturile creștine, a avut multe de îndurat de-a lungul vieții. Și-a găsit sfârșitul în localitatea corinteană Patras, răstignit cu capul în jos pe o cruce pe o cruce în formă de X, simbol cunoscut și azi, purtându-i numele, utilizat pentru marcarea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Pelerinajele ajută

Pentru credincioși, e prilej de pelerinaj și închinăciune la moaștele de la Peștera Sfântului Andrei, unde se află o icoană făctoare de minuni și o părticică din degetul Apostolului, la Catedrala Episcopală din Galaţi sau la parohia românească din Copenhaga, în Danemarca. Este și patronul spiritual alScoției, țară al cărei steag reprezintă crucea Sfântului Andrei, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei și, ce e cel mai important, este ocrotitorul României. Se spune despre Sfântul Apostol Andrei că ar fi fost cel dintâi trimis spre propovăduire spre ținuturile Greciei, Mării Negre și Dunării, după Înălțarea Domnului, ajungand pe meleagurile noastre. A poposit în ținuturile Dobrogei, unde a și lăsat un lăcaș sfânt de închinăciune, Peștera Sfântului Andrei, prima biserică creștină de pe la noi. În interior, se mai poate vedea și azi scobitura din stâncă ce l-a adăpostit pe Apostol, pat de alinare pentru suferinzii zilelor noastre. O parte din sfintele moaște sălășluiesc în catedrala Sfântul Petru de la Roma, iar capul sfântului tronează la biserica din Patras, în Grecia, unde acesta a trecut la cele sfinte.

Sursa foto: billericacatholic.org