Sfânta Parascheva de la Iaşi se prăznuieşte la 14 octombrie, când se face mare pelerinaj în toată ţara.

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, aproape de Constantinopol, pe la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi.

Eftimie şi Parascheva și fratele ei Eftimie au primit o creştere şi educaţie religioasă.

Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală.

Pentru sfinţenia vieţii lui a ajuns episcop al Matidiei unde a păstorit Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii.

Sfânta Parascheva, mireasa lui Hristos de la 15 ani

Sfanta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Ieraclia Pontului.

După cinci ani se închină la Mormântul Domnului şi rămâne într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

La vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Domnului, s-a reîntors acasă şi a stat doi ani lângă biserica satului natal, Epivat.

În anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării.

Moaștele Sfintei Parascheva descoperite întâmplător

După mulţi ani, moaştele SfinteiParascheva au fost descoperite cu voia lui Dumnezeu întregi, în mormânt, şi scoase la lumină.

Murind, un corăbier a fost aruncat pe mal de valurile mării.

Un creştin milostiv cu numele Gheorghe, împreună cu alţii, au săpat un mormânt aproape.

Aici au dat de trupul neputred şi plin de mireasmă al Sfintei Parascheva

Dar, neştiind cine este, a îngropat alături trupul rău mirositor al corăbierului.

Noaptea, însă, a văzut în vis o împărăteasă şezând pe scaun luminat, înconjurată de îngeri.

Aceasta le-a spus să ia trupul ei din mormânt și să-l ducă în biserica din satul ei.

Auzind clericii despre această minune au mers la mormântul Cuvioasei Parascheva cu lumânări şi tămâie.

Au dus sfintele ei moaşte în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat, unde au stat 175 de ani şi au făcut minuni şi vindecări de boli.

În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea a strămutat moaştele Cuvioasei  la Târnovo, capitala Bulgariei.

Acestea au fost  depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Mai târziu, patriarhul Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva” şi o trece în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie.

Din a doua jumătate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.

La Târnovo au stat moaştele Cuvioasei Parascheva timp de 160 de ani.

În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân.

După trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le-a strămutat la Belgrad, unde au rămas 125 de ani.

În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou ostatice moaştele binefacătoarei Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol.

Moaștele ei au fost răscumpărate pe 12.000 de cucați de aur

Sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur.

Ele rămân în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani.

În anul 1641, Patriarhia de Constantinopol era datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii.

Patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Sfânta Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu.

Acesta a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.

În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Cuvioasei Parascheva au ajuns în Iaşi, la biserica Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi.

Incendiile și războaiele nu au distrus moaștele

Aici au stat până la 26 decembrie, 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu.

După incendiu moaștele Sfintei Parascheva au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi unde se află şi astăzi.

Pe timpul celor două războaie mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Metropolitană nu a fost atinsă de nici un obuz.

De 350 de ani, Sfânta Parascheva ocroteşte Moldova și orașul Iași.

Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente.

Sursa