Sfânta Ioana Mironosița protejează femeile creștine

Sfânta Ioana Mironosița protejează femeile creștine

În fiecare an, în a 27-a zi de Cireșar, Biserica Ortodoxă o prăznuiește cu fastul cuvenit pe Sfânta Ioana Mironosița. Potrivit scrierilor religioase, ea este cea care a reușit să găsească capul Sfântului Ioan Botezătorul, după ce acesta a fost decapitat, la ordinul regelui Irod.

Sfânta Ioana Mironosița a fost soția intendentului regelui Irod și a făcut parte din grupul femeilor mironosițe care L-au urmat pe Mântuitor împreună cu Maria Magdalena. Ele îi ajutau pe ucenicii lui Iisus și le erau mereu îndeaproape. Ea este sărbătorită atât pe data de 27 iunie, cât și în Duminica Mironosițelor. Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost cel care a consemnat faptele femeilor mironosițe, relatând faptul că ele au fost cele care au descoperit mormântul gol al lui Iisus și giulgiul cu care El a fusese învelit. Lor li s-a arătat îngerul care le-a vestit Învierea, ele devenind astfel primele vestitoare ale Învierii Domnului.

Pentru inimi smerite și iubitoare

La 2 săptămâni după Paşti, este Duminica Mironosițelor. Este o sărbătoare creștină a laturii feminine evlavioase și milostive a umanității. Deși, în limbaj comun, termenul de mironosiță se referă la femeia ipocrită, cele cărora li adresează sărbătoarea au fost astfel denumite, căci erau purtătoare de mir. În sens bisericesc, mironosițe sunt toate femeile, soții și mame deopotrivă, gospodine, care își îndreaptă pașii către biserică cu credință și curaj în suflet. Dacă pentru Mântuitorul Iisus Săptămâna Patimilor a fost durere şi suferinţă, tot asta au simțit și acele femei care împreună cu Maica Domnului au petrecut o săptămână plină de lacrimi şi jale până la Înviere. Maica Sfântă a fost însoţită, mângâiată şi înconjurată întotdeauna de ele. Chiar și când toţi ucenicii s-au împrăştiat de frica evreilor, ele au fost martore la toate cele întâmplate pe dealul Golgotei și au devenit ținta batjocurei și umilinței mulțimii venite să asiste la răstignire. Maria Magdalena, Salommea, Ioana, Marta, Maria, Maria lui Cleopa şi Suzana L-au slujit pe Mânuitor și pe ucenicii Săi, au fost martore la suferinţele lui Isus, la îngroparea şi la Învierea Lui. De aceea, Sfinţii Părinţi le-au aşezat în rândul apostolilor, întocmai cu ei.

Sursa foto: bisericaortodoxaaurora.com