Sfânta Ecaterina ferește tinerii credincioși de toate relele

Sfânta Ecaterina

I se mai spune „logodnica lui Hristos” sau „principesa Domnului Iisus”. Sfânta Ecaterina este cea care a primit un inel de la Însuși Mântuitorul. Și care a pătimit în numele credinței, jertfindu-se pe altarul ei la numai 20 de ani.

În fiecare an, pe 25 noiembrie, lumea creștină o pomenește pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Sfânta Ecaterina este protectoarea tinerilor, a iubitorilor de carte, a medicilor, învățătorilor, matematicienilor, profesorilor și studentilor. Îi ajută pe toți cei aflați în pragul cununiei sau care își doresc să se căsătorească.  Veghează asupra femeilor sterpe, a săracilor și a tuturor credincioșilor.

Cu trup și suflet, pentru Dumnezeu

De loc din Egipt, din cetatea Alexandriei, preafrumoasa Ecaterina era fiica principelui Constas. Înaltă, zveltă și atrăgătoare, era renumită, nu numai în locul ei de baștină, ci și pe alte meleaguri. Mai mult decât atât, și-a dedicat copilăria și adolescența studiului, uimind pe toată lumea cu înțelepciunea și intelgența ei. Și nu puțini erau aceia care o râvneau, motiv pentru care veneau în Alexandria doar ca să o vadă. Știa multe limbi străini, stăpânea arta oratoriei. Cu toate astea, era o fire modestă, cu un suflet virtuos.

Credincioasă creștină, deși trăia în timpul domniei crudului Împărat Maximilian, încerca să atragă cât mai mulți oameni pe calea credinței. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea refuza, în ciuda insistențelor părinților ei. Până la urmă, le-a spus alor ei că se va căsători numai cu un tânăr superior ei, atât din punct de vedere intelectual, cât și al bogăției și frumuseții. Dar căutările lor nu au dat roade. La un moment dat, un folozof i-a spus că știe pe cineva care corespunde dorinței ei, dar că pentru a-l cunoaște va trebui să adoarmă ținând la piept icoana Preasfintei Fecioare cu Iisus Hristos.

Așa a făcut și a avut o viziune cu Maica Domnului și Fiul Ei, care nu a dorit-o fiindcă nu era botezată. Apoi a trecut la creștinism prin botez, iar la o adoua viziune a primit un inel de la Iisus, motiv pentru care a rămas cunoscută drept logodnica Lui. A fost jertfită în numele credinței, fiind trasă pe roată, apoi decapitată, la numai 20 de ani.

Rugile la Sfânta Ecaterina se împlinesc

Rămășițele pământești ale Sfintei Ecaterina au fost descoperite după viziunea unui călugăr, pe Muntele Sinai, în Egipt, loc unde se află o mânăstire care-i poartă numele. Vin să i se închine israeliţi, egipteni, beduini și europeni deopotrivă. Fiecare pelerin care ajunge la moaştele ei primeşte în dar un inel cu monograma ei. În București, există sfinte moaște ale ei la Bisericile Precupeții Noi, Dichiu, la Biserica Facultăţii de Teologie din Str. Sf. Ecaterina, la Biserica Colței, la Biserica Belvedere, aproape de Maternitatea Giulești.

Sursa foto: doxologia.ro

Loading...