Sfânta Corona este protectoarea împotriva epidemiilor

Sfânta Corona

Sfânta Corona există și este protectoarea împotriva bolilor și a epidemiilor. Coincidență sau nu, credincioșii din Nordul Italiei o venerează, la fel ca și cei din Austria și Germania, unde există și sfinte moaște.

Sfânta Corona este sărbătorită, împreună cu Sfântul Victor, de către credincioșii ortodocși și catolici deopotrivă. Sunt sfinți martiri, sărbătoriți an de an pe 14 mai în tradiția catolică și pe 11 noiembrie în cea ortodoxă, potrivit catholicsaints.info.  Ca o ironie a soartei, parte din rămășițele pământești ale Sfintei Corona se află chiar în epicentrul epidemiei din Italia, într-o biserică din localitatea Anzu, în nordul țării. De asemenea, venerată fiind și estul Bavariei și în Austria, sfinte moaște se găsesc și în localitatea Aachen din Germania. Credincioșii catolici se roagă pentru tămăduirea celor bolnavi și pentru protecția împotriva bolilor.

Cine a fost Sfânta Corona

Despre Sfânta Corona se știe că a viețuit în secolul al doilea după Hristos, în timpul împăratului Marc Aureliu. Avea 16 ani și era deja căsătorită, când și-a jertfit viața pe altarul credinței creștine. Și asta pentru că îl încuraja pe Victor, cumnatul ei, soldat roman torturat pentru că era creștin. A fost omorâtă, alături de Sfântul Victor, în anul 170, de către soldații romani. Sfânta Corona a fost sfâșiată, după ce a fost legată de doi palmieri. Sfintele lor moaște au fost aduse în secolul al IX-lea în Anzu, localitate situată în apropierea Veneției. Acolo, este celebrată și pe 24 noiembrie.

Pe de altă parte, rămășițe pământești ale Sfintei Corona au fost aduse și la Aachen, în Germania, de către Regele Otto al Treilea, în anul 997. Sălășluiesc în Catedrala Romano-Catolică, una dintre cele mai vechi din Europa. Aici a fost venerată și ca patron spiritual al lemnarilor și pădurarilor. Totuși, în întreaga lume, credincioșii creștini i se roagă pentru a fi protejați împotriva epidemiilor și a bolilor grele.

 

Sursa foto: wikimedia.org