Șerban Copoț, weekend la parada de veliere cu fiul său, Tedy

Șerban Copoț, weekend la parada de veliere cu fiul său, Tedy

Șerban Copoț a petrecut un weekend de neuitat alături de fiul lui, Tedy. Artistul a fost alături de puștanul de cinci ani la Regata Marilor Veliere, ce a avut loc în Constanța.

 

Tedy a vizitat astfel ambarcațiunile românești, Adornate și Mircea, dar și pe cele din Spania, Polonia și Bulgaria, și le-a urmărit apoi părăsind portul, intrând în cursa oficială și îndreptându-se cu pânzele deschise, ghidate de vânt, către Novorossysk (Rusia), Soci (Rusia) și apoi Varna (Bulgaria).

Șerban a câștigat medalii și cupe la yachting

Tedy a putut să descopere astfel pasiunea tatălui său din copilărie. Șerban Copoț a învățat yachting pe când avea 10 ani, la Clubul Electrica Constanta unde am luat numeroase medalii și cupe dar și medalia de argint la Campionatul National din 1996.

Apoi a urmat Liceul Militar de Marină Alexandru Ioan Cuza din Constanța (doi ani de marină militară și doi ani de marină civilă), și este pasionat de yachting și de tot ce înseamnă ambarcațiuni pe mare. Tatăl lui Șerban este, la rândul său, marinar, la fel fel și doi dintre frații artistului.

Ce frumos ar fi ca și Tedy să îndrăgească această pasiune', spune artistul.

Șerban și Tedy au petrecut o mini-vacanță de trei zile în Constanța, ocazie cu care au fost și la Delfinariu pentru a asista la un spectacol cu delfini, și au vizitat Microrezervația din cadrul Compexului Muzeal de Științe ale Naturii. Acolo, micuțul a descoperit avifauna acvatică, terestră și diverse specii de mamifere, pe unele dintre ele știindu-le doar din cărțile de zoologie.

În Microrezervația din Constanța, cei doi au salvat chiar un pui de pasăre din ghearele unei pisici, pasăre pe care au dus-o imediat la veterinar pentru control.

Șerban Copoț este cunoscut publicului ca membru al trupei Animal X, proiect considerat un adevărat fenomen în industria muzicală autohtonă, prima formație din România care a câștigat mult râvnitul trofeu MTV Europe Music Awards.

Credit foto: arhiva personală

Șerban Copoț și familia lui, la Constanța.

Cântărețul sprijină protejarea mediului

Artistul a înființat, în anul 2006, Asociația Generația Verde cu scopul de a aduce pe agenda publică subiectul ecologiei și al protecției mediului. Pentru proiectele sale, a primit distincții si recunoaștere pentru aportul adus la lupta cu obiceiurile nocive naturii. Șerban a fost nominalizat ca Ambasador al Comisiei Europene în lupta cu Schimbările Climatice, Ambasador al Comisiei Europene pentru Biodiversitate și Ambasador WWF.

Șerban Copoț a lansat inclusiv cărți și albume muzicale pentru copii, a dublat personaje de desene animate și comunică în prezent cu fanii prin intermediul blogului său, www.serbancopot.ro.

Șerban Copoț prezintă emisiunea iUmor' de la Antena 1 și participă, pentru a treia oară, la show-ul TV Te cunosc de undeva'.

Credit foto: arhiva personală