Semnele care pot ascunde prezenţa unei tumori pe creier

Semnele care pot ascunde prezenţa unei tumori pe creier

Cancerul cerebral ocupă ultimul loc în topul celor mai frecvente tipuri de cancer în România, cu peste  800 de cazuri nou diagnosticate, potrivit studiului Global Burden of Cancer, publicat în revista științifică Oncology. Din nefericire, multe cazuri de tumori pe creier sunt adesea descoperite tardiv și au o evoluție foarte agresivă, astfel încât rata de supraviețuire este una extrem de scăzută.

 Durerile de cap, amețeala, slăbiciunea și vederea încețoșată sunt doar câteva dintre simptomele care pot semnala o tumoare pe creier. Află mai jos care sunt principalele semne ale cancerului cerebral și când trebuie să mergi la medic!

Durerile de cap pot ascunde tumori pe creier. Nu le ignora!

Dureri de cap persistente

Este destul de dificil de făcut diferența între o banală durere de cap și o tumoare pe creier, dar un indiciu prețios este momentul în care apare acest simptom neplăcut. Durerea de cap care persistă zile în șir, se înrăutățește și nu dispare nici măcar cu ajutorul analgezicelor ar putea fi un simptom al unei tumori pe creier.

De cele mai multe ori, durerea se manifestă mai puternic dimineața, la trezire, când presiunea intracraniană este foarte ridicată. Intensitatea durerii poate varia, în funcție de dimensiunea tumorii. Astfel, cu cât tumoarea este mai mare, cu atât durerea va fi mai puternică.

Este important să te adresezi medicului dacă te confrunți cu dureri de cap persistente, care nu se ameliorează, deoarece tratamentul început în stadii incipiente poate avea mai multe șanse de reușită.

Pierderea treptată a vederii și a auzului

Un simptom al tumorilor cerebrale adesea ignorat este pierderea acuității vizuale, find afectată în mod special vederea periferică.

O tumoare care comprimă fibrele nervoase duce la apariția hemianopsiei bitemporale, o afecțiune care constă în pierderea vederii unei jumătăți a câmpului vizual al fiecărui ochi.

De asemenea, presiunea exercitată de tumoare pe lobul temporal poate afecta capacitatea auditivă a bolnavului, fiind des întâlnit tinnitusul – perceperea anormală a unor zgomote în ureche, ce poate afecta somnul și capacitatea de concentrare.

Slăbiciune și letargie

Prezența tumorilor în cortexul prefrontal poate favoriza senzația de slăbiciune musculară, durere la nivelul membrelor sau chiar pierderea sensibilității la nivelul acestora.

Tulburările de limbaj, precum vorbirea încâlcită, incoerentă și ilogică, sunt, de asemenea, des întâlnite în cazul unei tumori pe creier.

Depresie, anxietate, furie

O tumoare care apasă pe lobul frontal, adică zona responsabilă cu dezvoltarea personalității, ar putea avea drept consecință apariția stărilor emoționale dezechilibrate, care includ nervozitate, comportament agresiv, agitație, dezinhibiție, anxietate și, nu în ultimul rând, depresie.

„O tumoare de mari dimensiuni poate altera foarte mult personalitatea bolnavului, putându-se ajunge la un comportament deviant, cu tulburări psihiatrice și gesturi periculoase atât pentru sănătatea acestuia, cât și a celor din jur”, afirmă Dr. Mike Chen, medic neurochirurg.

Tulburări de echilibru și infertilitate

Creierul are rolul de a coordona toate funcțiile majore din organism, inclusiv producția de hormoni. Prin urmare, nu este de mirare că tumorile apărute la nivelul creierului pot perturba activitatea normală a acestuia și , implicit, echilibrul hormonal. Femeile care suferă de tumori pe creier se confruntă adesea cu incapacitatea de a rămâne însărcinate sau de a alăpta după ce au dat naștere.

Un alt simptom al tumorilor cerebrale poate fi și mersul incorect, greoi. Bolnavii care prezintă o tumoare în cerebel, zona creierului responsabilă cu echilibrul și coordonarea, se confruntă adesea cu dificultăți la mers, în special în condiții de luminozitate redusă. Tulburările de echilibru mai pot semnala o boală nemiloasă – scleroza multiplă. Află mai multe despre această boală aici!

Loading...