Semnele autismului la copii. Cum recunoști simptomele acestei tulburări de dezvoltare

Semnele autismului la copii. Cum recunoști simptomele acestei tulburări de dezvoltare

Semnele autismului la copii nu sunt foarte evidente, așa că pot fi ușor trecute cu vederea. La naștere, copilul este aparent normal, nu are anomalii fizice sau neurologice. Debutul acestei tulburări se instalează de regulă înaintea vârstei de 2-3 ani, dar se poate depista chiar în primul an de viață.

Este important ca părinții să cunoască primele semne ale autismului la copii pentru a putea, în cazul în care există suspiciunea de autism, să meargă la medicul specialist psihiatru pentru diagnostic și ulterior copilul să poată beneficia de terapii în vederea recuperării.

Care sunt semnele autismului la copii

„În mod normal, la 3–4 săptămâni de viață, la copil apare zâmbetul ca expresie a comunicării non-verbale, iar debutul acesta de comunicare ar trebui să ducă la o adevărată explozie de reacții care să mărească comunicarea copilului cu cei din jur și mai ales cu mama, fapt care în mod normal la copilul cu debut precoce de autism nu se întâmplă', ne-a spus psihologul Daniela Gavankar, președinta Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA).

De asemenea, specialistul ne-a explicat și care sunt primele caracteristisi care pot fi văzute în cazul în care debutul autismului este precoce. Astfel, conform psihologului, dacă autismul apare timpuriu, mai exact încă din primul an de viață al unui copil, principalele semne care se remarcă sunt:

  • lipsa mișcărilor anticipatorii atunci când sunt luați în brațe
  • lipsa zâmbetului ca răspuns la zâmbetul mamei
  • apatia și dezinteresul pentru ceea ce-i înconjoară
  • nu-și orientează atenția către stimuli sociali
  • nu intră într-o rutină de comunicare cu ceilalți
  • la copilul cu autism dificultățile în comunicare se referă și la faptul că adesea nu își întinde mâinile și corpul pentru a fi luat în brațe, nu prezintă forme variate de mimică pentru a exprima disconfortul (când copilul este ud, murdar sau când îi este foame)
  • nu se agață de mamă pentru a fi luat în brațe
  • nu atrage atenția pentru a fi băgat în seamă și a stabili comunicarea, cererea, supărarea, îmbufnarea, oftatul, țipătul, râsul
  • lipsa contactului vizual, sau un contact foarte slab pe care aceștia îl au

Tulburările de limbaj, o trăsătură definitorie pentru autism

O altă trăsătură important de menționat este tulburarea limbajului verbal.

„Comunicarea se realizează prin vorbire și prin reacții non-verbale care includ gestică, mimică, postură. Copilul autist nu-și folosește însă vocea pentru a atrage atenția, este un copil „cuminte' care nu își folosește limbajul cu sens de comunicare. Poate repeta o serie de cuvinte un timp îndelungat ori să emită sunete (ne)articulate fără sens, și au mari dificultăți în a folosi cuvintele pentru a exprimă o cerere, un sentiment', ne-a mai spus psihologul de la AITA.

Mai mult, copilul cu autism este posibil să manifeste un dezinteres față de persoanele din jurul său, fiind uneori atras totuși de vestimentația sau unele trăsături ale persoanelor cu care intră în contact. Pe de altă parte, în relațiile sociale se manifestă eșecul de a stabili contacte sănătoase cu anturajul. Poate manifesta un interes deosebit față de anumite obiecte, fără însă a le utiliza cu sensul lor adecvat, ci doar pentru a le agita, scutura, învârti.

„Copilul cu autism prezintă discontinuități în dezvoltare, de exemplu poate poate învăța poezii de zeci de strofe, dar nu-și poate însuși formulele de politețe. Dificultățile perceptuale pot lua forme dintre cele mai variate, în sensul că de exemplu nu reacționează la un zgomot puternic, strident, dar pot deveni agresivi la căderea unui creion pe parchet', ne-a mai explicat psihologul de la AITA.

De asemenea, un copil cu autism preferă activitățile repetitive, precum deschiderea și închiderea ușilor, lovirea sau zgârierea unei jucării, aprinderea și stingerea luminii, ritualizarea activităților zilnice. Jocul, de asemenea, este marcat de caracterul repetitiv, copilul folosind în joc obiecte puțin complicate că: sfoară, nisipul, apa, hârtia, butoanele. Jocul colectiv este evitat și îi lipsește caracterul imaginativ și creativ.

În cazul în care un părinte observă astfel de manifestări la copilul său, este bine să nu mai piardă timpul și să meargă de urgență la medicul psihiatru pentru diagnosticul de certitudine.

Despre terapia copiilor cu autism vor fi oferite informații valoroase și actuale la IACB (Conferința Internațională despre Autism, București 2017). Conferința va avea loc în perioada 27-29 octombrie și se adresează deopotrivă specialiștilor și părinților în căutare de informații. Cei mai buni specialiști în logopedie din România și Marea Britanie se întâlnesc la București și vin în sprijinul copiilor cu autism.

Sursa foto: 123rf.com