Semne că adolescentul fumează

pericole care îi pândesc pe adolescenți

Ai impresia că adolescentul tău s-a apucat de fumat? Fii atentă dacă vezi unul sau mai multe din semnele de mai jos pentru a te asigura că nu îl bănuiești pe nedrept și află ce poți face ca să îl dezveți de acest obicei.

Poate fi greu să simți mirosul de fum din hainele și din părul său dacă tu ești, la rândul tău, fumătoare, dar există și alte mici indicii ca să poți să-ți dai seama dacă fumatul este o problemă pentru copilul tău.

Încearcă să mascheze mirosul

Folosește mai mult parfum, after-shave decât ar fi nevoie pentru a masca mirosul sau, cum ajunge acasă, te evită și merge direct în baie unde se spală pe dinți și se schimbă. Dacă până acum nu mesteca gumă, iar acum parcă tot timpul face asta, mai ales când vine acasă, poate fi tot pentru că încearcă să mascheze mirosul. Un alt indiciu ar fi că se oferă deodată voluntar să-și spele singur lucrurile, ca nu cumva tu să simți că este ceva în neregulă.

Obiecte și urme vizibile

Dacă găsești brichete la el în cameră sau prin buzunare, sigur nu sunt pentru a aprinde lumânările de pe tortul aniversar sau focul în pădure, în excursia pe care a făcut-o acum două săptămâni. Găsește un pretext ca să te uiți la mâinile lui. Chiar și fumătorii moderați pot avea pete pe degete în locul unde țin, de obicei, țigara. Și dinții se pot îngălbeni ușor. Din păcate, pot apărea și unele probleme de sănătate. Uneori, tuse persistentă sau faptul că adolescentul obosește mai repede decât de obicei, pot semnala faptul că fumează.

Se enervează ușor

Dacă atunci când petreceți trei-patru ore împreună devine iritabil sau își găsește motive să plece din senin pentru câteva minute poate fi din cauză că nu se mai poate abține să nu fumeze. Nu trebuie să îl urmărești, dar poți fi atentă să vezi dacă ți se confirmă vreo bănuială atunci când se întoarce.

Are prieteni care fumează

Întreabă-l daca are prieteni care fumează. Nu este întotdeauna așa, dar, de multe ori, adolescenții se iau unii după alții și, pentru a se integra mai bine într-un grup, preiau din obiceiurile celorlalți. Astfel, există o probabilitate mai mare să aibă și el acest viciu.

Ce e de făcut

Dacă l-ai prins, nu te repezi să-l cerți sau să-l învinovățești. În schimb, încearcă o discuție cât mai relaxată, în care să încerci să înțelegi motivele pentru care s-a apucat de fumat și să faceți împreună un plan de a scăpa de acest obicei. Nu te aștepta să reușească din prima, nu pune standarde prea înalte, ai răbdare și asigură-l că ești alături de el orice ar fi.

Sursa foto: Nadja Tatar / flickr.com