Soția lui Ștefan Bănică Jr. a povestit în cadrul emisiunii „Star Matinal” de la Antena Stars, că problema cea mai mare care i-a deformat silueta a fost retenția de apă.

Odată ce a conștientizat de la ce anume s-a îngrășat atât de tare, artista a urmat o dietă drastică pe care a combinat-o cu antrenamente fizice, acesta fiind, de fapt, secretul ei. Astfel că în mai puțin de un an, soția lui Ștefan Bănică a reușit să ajungă la formele care au consacrat-o.

„Am avut grijă ce am mâncat, am făcut sport. Am senzația că timpul s-a comprimat, dar faptul că reușesc să punctez fiecare lucru pe care mi-l propun este foarte bine”, a spus artista la Star Matinal.

Artista  a reuşit să scape de 30 de kilograme respectând câteva reguli simple în alimentaţi, pe care le poate urma oricine. Deși spune că nu s-a privat de foarte multe lucruri pe perioada dietei, singura regulă care a respectat-o cu strictețe a fost faptul că a înlocuit cina cu un ceai de detox.

“Nu am făcut mare lucru, a venit de la sine. Într-adevăr a fost un pic şocant. Atunci când am fost însărcinată am acumulat mai multe kilograme, dar a fost retenţie de apă. După ce am  născut, kilogramele s-au dus aşa, uşor, uşor, fără să fac eforturi prea mari”, spune frumoasa brunetă.

LaviSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

De asemenea, Lavinia a povestit la Antena Stars că tocmai că se îngrășase foarte tare, s-a gândit să-și creeze niște haine în care să se simtă confortabil, dar frumoasă, în ciuda kilogramelor în plus, și astfel a ajuns să-și lanseze propria colecție de haine.

„Am dezvoltat un proiect nou și asta mi-a venit tot în perioada asta, în care am luat foarte multe kilograme cât am fost însărcinată. Am creat câteva lucrușoare, care au foarte mult succes în rândul prietenelor mele. Se pare că foarte multe doamne și domnișoare vor să poarte ce creez eu. Niciodată nu o să îmi asum titulatura de designer, că nu sunt.”, ne-a mai spus vedeta.

Citește și:

Ce pensie are Silviu Prigoană. Nu e deloc mulțumit

Anca Serea s-a întors la pupitrul știrilor. Unde va putea fi urmărită de astăzi?