• În premieră, 20 de țări vor realiza salutul știintific pentru copiii din România
  • Experimentul-vedetă al evenimentului va fi realizat pentru prima oară în România
  • La edițiile anterioare, peste 50.000 de pasionați de tehnologie au asistat la  peste 100.000 de activități științifice distractive, în 1.000 de ore de popularizare a științei online și offline.

Citește și: Festivalul Climb Again – cel mai mare eveniment dedicat includerii prin escaladă a copiilor cu dizabilități

SCIKiDS ediția 8, exclusiv online

Pe 28 și 29 noiembrie cei mici și cei mari sunt așteptați la cea de-a 8-a ediție SCIKiDS Festivalul Științei, cel mai mare festival al științei dedicat copiilor. SCIKiDS ediția 8 se va desfășura anul acesta exclusiv online, live pe pagina de Facebook Profesorii Trăsniți și pe canalul de YouTube Profesorii Trăsniți.

Ediția festivalului de anul acesta este dedicată infinitului, un concept care nu încetează să stârnească uimire. Astfel, în al 8-lea an de SCIKiDS, infinitul va fi descoperit de către participanții festivalului din perspectivă matematică, fizică, cosmologică, biologică și filosofică.

Citește și: Cele mai curioase taine despre mintea ta, explicate de știință

Tema principală SCIKiDS ediția 8

,,Am auzit deseori ideea că universul nostru pare să fie condus de un set infinit de legi sau că spațiul-timp în care trăim este infinit. Am hotărât ca în această ediție dedicată să abordăm infinitul din mai multe perspective și să descoperim împreună tainele acestui concept foarte interesant pentru știință. Și pentru că festivalul nostru este cel mai mare festival de știință dedicat copiilor, vom împleti componenta științifică educativă de cea ludică distractivă printr-o serie „infinită” de experimente, competiții și jocuri științifico-distractive”, declară Andreea Stoica, fondator Asociația Fascination și SCIKiDS Festivalul Știintei.

20 de țări participante la a 8-a ediție a SCIKiDS

Pentru prima dată în istorie, cuvântul „ȘTIINȚĂ” în română va fi rostit cu entuziasm în 20 de țări participante, care vor realiza salutul știintific pentru copiii din România prin experimente special dedicate ediției din acest an a evenimentului.

Astfel, experimente din toată lumea vor fi realizate din Spania, SUA (Michigan, Cleveland, Miami), Peru, Panama, Irlanda, Italia (Roma), Dubai, Iordania, Liban, Oman, Qatar, Arabia Saudită, India, Taiwan, Indonezia, Egipt, Croația, Portugalia, Columbia și Mongolia, Turcia și Kuweit. Activitate realizată cu sprijinul partenerilor de la Fun Science Romania-Nutty Scientists.

Prelegeri și activități distractive

În cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să descopere inifinitul din mai multe perspective prin prelegerile științifice realizate de profesori și oameni de știință:

  • Aurora Simionescu – astrofizician (Fizica infinitului mare – astrofizică),
  • Doru Căstăian – profesor filosofie (Despre infinit – filosofie),
  • Cristian Român, senior editor Știință & Tehincă (cât de mare este infinitul – matematică),
  • Constantin Lomaca – profesor chimie (Infinitul din chimie),
  • Ovidiu Badescu – profesor matematică (Infinit și matematică),
  • Florina Raicu – genetician (Infinitul în genetică),
  • Sorin Badea – realizator emisiune știință radio Guerrilla (Infinitul mare vs. Infinitul mic)
  • interviuri despre pasiunea științifică a acestora alături de astrofizicianul Aurora Simionescu, geneticianul Florina Raicu și mult iubitul fizician Cristian Presură.

Mai mult, cei mici și cei mari vor putea urmări competiții științifice distractive și interactive precum Nanochallenge, Ce-ar fi dacă sau Proba Trăsnită în cadrul activității SCIMinute to win it, în urma cărora vor descoperi fenomene științifice simple care se petrec în lumea din jur.

Experimentul vedetă

În cadrul SCIKiDS ediția 8, gazdele vor realiza, ca în fiecare an, un experiment vedetă. Anul acesta, participanții vor asista la crearea a 3 nori colorați folosind azot lichid, un experiment care nu a mai realizat niciodată în România până acum.

Despre SCIKiDS Festivalul Științei

În 2017, SCIKiDS Festivalul Științei a fost premiat la Gala Societății Civile cu locul III în cadrul secțiunii: ”Educație. Învățământ. Cercetare”.

Evenimentul se va desfășura pe 28 și 29 noiembrie online începând cu ora 12.00 iar participarea nu necesită înscriere prealabilă.

Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.scikids.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului : SCIKiDS Festivalul Științei.

Sursa foto: Festivalul Științei