Ce vârstă are Cetatea Sarmizegetusa

Părerile sunt împărțite. Unii arheologi spun că locul ar data de prin secolele III – II i.Hr., iar alții spun că are peste 600 de ani vechime.

Timpul și-a pus amprenta asupra așezământului, dar frumusețea încă i-a rămas.

Sarmizegetusa Regia (sau cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman.

A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de însuși Decebal pentru apărare contra cuceririi romane.

Cum ajungem și ce putem vizita

Situl arheologic este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara, la 40 de kilometri de Munții Orăștiei.

Punctul de plecare spre Sarmizegetusa Regia îl reprezintă Costești. La Costești se ajunge pe două trasee:

1. Dinspre Orăștie urmăm traseul Beriu – Orăștioara – Costești, adică aproximativ 20 km

2. Dinspre Călan pe direcția Orașul Nou – Ohaba Streiului – Chitid – Ocolișul Mic – Costești, aproximativ 22 km

Din Costești se merge în direcția Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia pe un drum pietruit, pe o distanță de 20 km.

Cetatea se află pe vârful unei stânci, la o altitudine de 1.200 metri.

Orăștia este considerată punctul de plecare către cetățile zonei – Sarmisegetuza Regia, Cetatea din Costești, Cetatea Blidaru, Cetatea Mălăiești, Cetatea Colt, Hațeg, etc., dar și alte atracții precum Schitul Măgureni și Biserica din Densuș.

Sarmizegetusa_Regia

Program și taxa de vizitare Sarmizegetusa Regia

Vizitarea sitului istoric de la Sarmizegetusa Regia se va face, de acum încolo, doar în locurile şi pe traseele stabilite şi numai nouă luni din an, între 1 martie şi 30 noiembrie.

Taxa de vizitare este de 5 lei pentru adulți, și 2 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Există și taxă foto/video.

Date istorice despre cetate

– i s-a mai spus și Sarmizegetusa cea Regească

– a fost singurul oraş din provincia Dacia care a primit epitetul metropolis

– zidurile cetății aveau 3 metri grosime și 4 -5 metri îălțime

– aici locuia o populaţie de aproximativ 20.000 – 30.000 oameni

– cetatea are o configuraţie mai neobişnuită, de hexagon cu laturile inegale

– a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de circa 30.000 de metri pătrați

– aici au existat multe locuinţe, ateliere, magazii, hambare, rezezervoare de apă, sanctuare

– nobilimea primea în rezidenţele ei apă adusă prin ţevi ceramice

– apogeul cetăţii dacice a fost atins sub conducerea lui Decebal (87 – 106)

Sanctuarul mare rotund și „soarele de andezit”

– așezarea deține și Sanctuarul mare rotund şi „soarele de andezit” (ce este asemănat cu vestitul calendar Maya)

– Sanctuarul mare rotund este asemănat cu cel de la Stonehenge

– un alt sanctuar daci important este și Calendarul Circular

– modul în care au fost așezate blocurile de piatră ale „Sanctuarului Mic” simbolizează razele soarelui, și au un rol calendaristic

– Capitala Daciei a fost cucerită şi distrusă de armata romană în anul 106 d.H.

– din anul 1924, la iniţiativa lui Constantin Daicoviciu, Sarmizegetusa beneficiază şi de un muzeu

– Sarmizegetusa Regia este îngropată sub rezervația naturală Grădiștea Muncelului – Cioclovina și a fost scoasă la lumină doar 5% din suprafața totală

– Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, poate fi vizitata şi virtual, pe site-ul http://360.inp.org.ro

Noua capitală a provinciei romane Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa se găsește la o distanță de aproximativ 40 de kilometri de Sarmizegetusa Regia.  A fost fondată de guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus, iar împăratul Hadrian a adăugat și numele de Sarmizegetusa.

ulpia traiana 2

La Ulpia Traiana Sarmizegetusa se poate ajunge folosind fie DN 68 Hațeg – Caransebeș, fie calea ferată Petroșani – Subcetate sau Simeria – Subcetate.

Sursa Foto wikipedia  cetateasarmizegetusa.ro

Save

Save

Save