Șarlotă de caise

Șarlotă de caise

Am fost acuzată că am cumpărat șarlota de caise de la cofetărie….Hmmm, de parcă la cofetărie se fac șarlote cu gust divin!

Ingrediente

  • 500 g caise
  • 2 gălbenușuri
  • 30 pișcoturi
  • o lingură amidon
  • 250 ml lapte
  • 200 ml suc de caise
  • 45 g zahăr

1. O formă se tapetează cu folie alimentară și apoi se așază pișcoturile trecute prin sucul de caise.
2. Gălbenușurile se bat cu zahărul, se pune amidonul și apoi se toarnă laptele călduț. Se pune apoi totul pe foc și, la primul semn de fierbere, se dă deoparte.
3. Se toarnă jumătate din cantitatea de cremă în formă, peste un prim strat de caise tocate mărunt, se așază un strat de pișcoturi rupte, se pun din nou caise și apoi restul de cremă și restul de pișcoturi pe post de capac.
4. Se acoperă cu marginile foliei și se dă vasul cu șarlotă la rece pentru 12 ore. Se scoate prin răsturnare cu două farfurii și se aduce la masă cu caise proaspete.