Vrei să te ferești de o sarcină nedorită?

sarcină nedorită

Vrei să te ferești de o sarcină nedorită? Te temi de efectele secundare ale pilulelor iar alte metode deja cunoscute ți se par nesigure? Iată că, grație noilor descoperiri, ai de unde alege ce ți se potrivește.

5 metode moderne ca să nu rămâi însărcinată

Studiile ultimilor ani trag un mare semnal de alarmă. În România, femeile aleg atât de des să avorteze, încât se poate spune că întreruperea sarcinii e o metodă de contracepție. În fiecare an, dintr-un milion de femei însărcinate, peste 700.000 avortează, iar aproximativ 7% au peste 10 avorturi efectuate! Și asta în condițiile în care se știe că avorturile multiple se numără printre factorii de risc în cancerul de col uterin. Iar cabinetele de planificare familială au ușile deschise pentru toată lumea. De ce se ajunge la o sarcină nedorită? Tot statisticile vorbesc. Se pare că noi, româncele, preferăm metodele tradiționale în locul celor moderne, cu adevărat eficiente, motiv pentru care ne situăm pe un loc fruntaș, dar rușinos, în clasamentul țărilor cu cea mai mare rată de avort.

Alege ce-ți convine, ca să eviți o sarcină nedorită

Deși pilulele contraceptive reprezintă cea mai sigură metodă cunoscută pentru a evita o sarcină nedorită, unele femei se tem să le ia. Pentru că au aflat că au efecte secundare de la alte femei, care le iau „după ureche', din auzite, nu la recomandarea specialistului. E drept că, utilizate timp îndelungat, contraceptivele orale pot duce la creştere în greutate, scăderea libidoului, retenţie de apă, suprasolicitarea ficatului. Dar nu e o regulă generală. În plus, au apărut și suplimente care înlătură efectele nedorite. Și, ce e mai important, există alternative, la fel de eficiente și la îndemână. Plasturele, inelul, implantul, injecția și DIU oferă protecție de peste 99%. Iată cei 5 aliați în evitarea sarcinii nedorite:

1.Plasturele hormonal
Este singura metodă cu administrare săptămânală. Conține hormoni care se eliberează prin piele în organism. Se poate lipi în orice loc din partea superioară a trupului, cu excepția sânilor, pe pielea curată și uscată. Se utilizează 3 plasturi pe lună, câte unul pe săptămână, după care se face pauză, timp în care apare menstra. Atenție! Dacă te știi cu tensiune mare, cu risc de tromboză, dacă ai peste 35 de ani și fumezi, întreabă medicul înainte să-l folosești.

2.Inelul contraceptiv
Te protejează o lună întreagă. Conține hormoni care se eliberează local, fără a afecta tractul digestiv. Se introduce în vagin și acolo acționează, timp de 3 săptămâni. Apoi se scoate, se face pauza de 7 zile pentru menstră și se introduce un nou inel. Atenție! Trebuie să respecți aceleași măsuri de precauție ca și pentru plasture.

3.Injecția

Te scapă de griji pentru 3 luni. Doar că trebuie să mergi la medic pentru a o face. Conţine o doză mare de progesteron, care se injectează intramuscular. Pot apărea sângerări neregulate, dar se poate face și la femeile care alăptează, și la cele cărora estrogenul le face rău.

4.Implantul
Chiar dacă e neapărat necesară vizita la medic, acesta te protejează 3 ani! Conține doar progesteron și poate fi utilizat de multe femei, cu excepția celor cu tromboză acută, embolism sau boli severe de ficat. Imediat ce este îndepărtat, poți rămâne din nou însărcinată. Constă într-un recipient fin, moale, din plastic de aproximativ 4 cm lungime şi 2 mm diametru, care se introduce pe partea interioară a brațului, de către medic. Nu se vede și poate fi scos oricând.

5.Dispozitivul intrauterin
Asemănător cu steriletul, dispozitivul hormonal (DIU) mai este cunoscut și ca sistem intrauterin. Acesta conține progesteron, se introduce direct în uter, de către medic și te lasă fără griji vreme de 5 ani. Este recomandat femeilor care au născut deja și celor aflate în relații stabile. Necesită controale periodice, pentru a verifica dacă a rămas în poziția corectă și nu s-a deplasat.

Sursa foto: 123rf.com