Psihologul Cristina Ion-Rădulescu este de părere că „ceea ce numim obligații de familie sunt, mai degrabă, tradiții pe care este bine să le păstrăm”. Uneori, dacă nu am fost niciodată singuri le luăm de-a gata sau chiar vrem să ne debarasăm de ele, dar cei care nu au această bucurie știu că asta le lipsește cel mai mult: întâlnirea cu familia în jurul unei mese sărbătorești.

Ai cu cine împărți bucuria

„Familia ne imprimă modul nostru de a fi, aici ne întoarcem în momentele grele și aici ne împărtășim bucuriile. Ca urmare, este bine să mergi la întâlnirile familiei extinse”, remarcă psihologul, „fie că este un eveniment pozitiv, dar mai ales dacă este unul trist. Toți au nevoie de sprijin sau cu cine să-și împartă bucuria”.

Fugi de conflicte

Și, dacă, totuși, știi că la acea întâlnire care se dorește un eveniment frumos, urmează să fie certuri, vrei-nu vrei? Ce să faci? Chiar dacă ți se pare că rudele tale nu au deloc dreptate într-o anumită privință, nu e cazul să te cerți în momentul respectiv. Nu contează cine câștigă o dispută, ci, în momentul repsectiv, este mai important să fie liniște și toată lumea să se bucure de reuniune. Mai ales copiii nu au nicio legătură cu certurile voastre. Măcar de dragul lor ar fi bine să păstrați o atmosferă pozitivă.

Lasă copiii să se distreze

Dacă aveți copii de vârstă mică, organizați diverse jocuri pentru ei. Nu ar trebui să aveți pretenția ca ei să stea prea mult la masă, așa că implicați-i în ceva care să-i țină ocupați. Dacă sunt mai mari sau deja adolesncenți, s-ar putea simți mai bine într-un spațiu doar al lor. Poate să stea într-o altă cameră să asculte muzică sau chiar să plece împreună la mall. Nu îi criticați sau țineți cu forța lângă voi, efectul va fi invers.

Renunță la intermediari

Dacă ai o problemă cu cineva, vorbește chiar cu persoana respectivă. Dacă, de exemplu, cumnatul tău te scoate din minți, nu îi spune surorii tale problema așteptând ca ea să o rezolve. Poți discuta chiar cu el problema și, astfel, se poate ajunge la o conciliere. Probabil că, până să aveți un dialog, nu ai avea cum să vezi lucrurile și din perspectiva lui.

cristina radulescu-ion psihologPăstrează o atitudine pozitivă

”Sigur că nu este confortabil de fiecare dată și nu e totul roz ca în filme. De multe ori, aceste reuniuni implică și costuri financiare mari (de obicei, nebugetate) sau consum de timp (pe care, de multe ori, nu-l avem). Câteodată, apar conflicte, însă întotdeauna e bine să păstrezi o atitudine pozitivă. Conflictele se pot evita, se pot aplana, se pot clarifica. Este important să faci apel la umor și să ai o atitudine pozitivă și, prin asta, poți influența în bine comportamentele și atitudinile celorlalți. Fii în contact tot timpul cu membrii familiei tale și a soțului și-ți va fi mai ușor să participi la astfel de evenimente, fără să te simți o intrusă.”

 

 

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/basykes/452028667/