Face parte din familia regală britanică, dar nu e deloc o tradiționalistă. Recunoaște deschis că și-a făcut numeroase operații estetice

Sarah Ferguson recunoaste ca si-a facut mai multe operatii estetice

Ducesa de York, Sarah Ferguson, care săptămâna viitoare va împlini 60 de ani, a dezvăluit că a apelat deseori la operaţiile estetice, inclusiv la diferite forme de lifting facial.

Sarah Ferguson, care a primit titlul de ducesă de York după căsătoria cu prinţul Andrew, al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a, a afirmat că obişnuia să urmeze tratamente cu botox pentru a-şi „şterge” ridurile, însă a decis să apeleze la liftingul facial cu laser, deoarece nu îi place „aspectul îngheţat” pe care îl oferă botox-ul.

„Am apelat la botox cu mult timp în urmă, când nu exista o alternativă”, a declarat fosta soție a prințului Andrew.

„Nu îmi place aspectul îngheţat pe care îl dă. Sunt o persoană dinamică şi îmi place să fiu eu. Nu-mi place ideea de ace şi sunt foarte mulţumită dacă arăt bine şi fericită”, a mai spus ea.

În loc să ascundă faptul că a apelat la intervenţii estetice, ducesa de York a declarat că este fericită să recunoască deschis ce proceduri a suferit.

Sarah Ferguson, mama prințeselor Beatrice și Eugenie, a început în 2013 să apeleze la mezoterapie, o serie de injecţii în piele cu vitamine, minerale, antioxidanţi şi aminoacizi

De atunci, ea a avut numeroase fillere organice la nivelul feţei şi proceduri non-invazive pentru a-şi umple ridurile, şi a suferit de asemenea un lifting facial.

Vezi și Ce spune Sarah Ferguson despre fostul ei soț, prințul Andrew, cu care încă locuiește, la 23 de ani de la divorț: 'Trăiesc cu prințul meu arătos, cel mai chipeș prinț'. Divorț doar de fațadă?

Citește și: