Sânzienele se țin de dragoste

15060878859_2ab9f3e221_c

Momentul sărbătorii Sânzienelor a dat naştere, în timp, unor practici magice, în ajunul zilei Sfântului Ioan Botezătorul, ce se păstrează chiar şi în zilele noastre.

Dânse, Drăgaice, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului… Oricum li s-ar spune în popor, tot  Sânzienele sunt acelea celebrate odată cu sarbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în special în noaptea care precede evenimentul ortodox. Și asta pentru că sunt personaje nocturne, despre care se spune că ar apărea în cete, cântă şi dansează pe câmpuri. Ele sunt simboluri ale fertilităţii, ajutând holdele să rodească și femeile să nască, vindecă boli şi apără lanurile.

Sânzienele, rele sau bune?

Denumirea de Sânziene vine de la floarea cu acelaşi nume, de culoare galbenă sau albă, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada pârguirii cerealelor, întrebuinţată în medicină şi cosmetică. Tocmai datorită proprietăţilor ei benefice, în popor i s-au atribuit şi calităţi mistice, fiind folosită în practicile magice. Credințele populare legate de Sânziene se referă la fertilitate, sănătate şi dragoste. Fetele culeg flori de sânziene, din care împletesc cingători şi cununi, pe care le pun apoi la uscat pentru leacuri și farmece. Acum e momentul în care se culeg plante de leac şi pentru vrăji, precum şi renumita iarbă a fiarelor', care poate deschide orice uşă. Pe de altă parte, bătrânii spun că Drăgaica ar fi o sărbătoare rea, căci nerespectată cum se cuvine, le aduce oamenilor multe nenorociri. Dacă trebăluiesc prin gospodărie în această zi, pot muri înecaţi ori fulgeraţi.

Ce se face

În unele zone ale țării, încă se păstrează obiceiul Horei Drăgaicelor, în care se prind fetele îmbrăcate cu straie de sărbătoare, purtând la brâu flori de sânziene, iar în mâini spice de grâu şi seceri. Ele o aleg crăiasă pe cea mai frumoasă dintre ele, care trebuie să fie şi foarte harnică. Se spune că dacă cei mici sunt jucaţi de-o drăgaică, vor fi feriţi de boli. Cununa e nelipsită din ritualurile tradiționale și e făcută din spice de grâu şi alte şapte plante, precum pelinul, verbina, busuiocul, feriga, socul, salcia şi neapărat florile de sânziană. Aceasta va apăra, până în anul următor, oamenii, animalele și recoltele de rele, de inundaţii, furtuni ori grindină, dacă se agață la uşă, la ferestre, la stâlpii porţilor şi pe crucile mormintelor. Dar cel mai important rol al cununilor este cel de a ghici ursita. Dacă nu poţi participa la Hora Drăgaicelor, dar eşti încă în căutarea dragostei şi vrei cu orice preţ să te măriţi, nu-ţi rămâne decât să te rostogoleşti goală în iarbă şi să te speli cu rouă, dimineaţa devreme. Şi femeile măritate pot practica acest ritual dacă vor să fie iubite tot anul şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi. Pune-ţi în păr sau în sân sânziene şi vei deveni mai atrăgătoare pentru sexul opus şi mai drăgăstoasă. Pentru a cuceri inima iubitului, rupe în noaptea de Sânziene o tulpină de urzică, flutură-i-o bărbatului prin faţa ochilor şi gurii, apoi las-o pe prag. A doua zi, când alesul' va păşi peste urzică, inima lui va fi a ta definitiv.

Dacă găsești o furnică în portofel, de Sânziene, vei avea un an bogat și noroc la bani.