Sandra Bullock vorbește în sfârșit despre cei doi copii adoptați și despre iubit | GALERIE FOTO

Sandra Bullock vorbeste despre cei doi copii adoptati

După ani în care a fost hărțuită de paparazzi, cel mai adesea pentru a surprinde imagini cu cei doi copii adoptați, actrița Sandra Bullock a acceptat să vorbească despre familia ei, inclusiv despre cel cu care se zvonește că s-ar căsători, Bryan Randall.

La cei 53 de ani, Sandra Bullock este mamă a doi copii de culoare, Louis, de 8 ani, și Laila, de 6 ani. Vedeta s-a ferit până acum să vorbească despre ei sau să-i expună în vreun fel, dorind să le ofere o copilărie normală. În cele din urmă a acceptat însă provocarea, tocmai în dorința de a potoli setea de informații a presei, pentru a fi lăsată în pace de paparazzi.

Cel mai greu moment, spune ea, a fost atunci când s-a aflat că a mai adoptat un copil, pe Laila. ”Eram urmăriți peste tot de paparazzi. Și toată lumea voia poze”, își amintește ea.

”Cum auzea un elicopter sau o dronă, Louis fugea și își lua sora de mână și o târa pe gazon până la trambulină, unde se ascundeau. Așa că Laila a ajuns să sufere de stres post-traumatic”, mai spune vedeta din Ocean’s 8”. ”Dar lucrurile s-au potolit îndată ce am făcut niște fotografii publice. Din toate învățăm”, a declarat sandra Bullock pentru InStyle.

Chiar dacă e persoană publică, Sandra Bullock nu a avut deloc tratament preferențial când a venit vorba despre adopție. ”Când adopți un copil, e o perioadă în care dacă ceva nu merge, au dreptul să-ți ia copilul. E o perioadă de șase luni extenuantă, foarte grea”, mai spune actrița. Din fericire, totul a mers bine în cazul ei.

Un sensibil și o luptătoare

De atunci, lucrurile s-au așezat și acum Sandra se poate bucura în pace de viața de familie și de cei doi copii. ”Lou e supersensibil. Îl alint spunându-i că e fiul meu de 78 de ani. (…) E inteligent și bun. Am văzut asta de când mi l-au dat. E o măreție spirituală în el”, povestește Bullock despre Louis.

”Iar Laila e pur și simplu neînfricată. E o luptătoare și ăsta e motivul pentru care e azi cu noi. S-a luptat șă-ți păstreze spiritul intact. O, Doamne, câte va realiza!”, mai spune vedeta, extrem de mândră, despre mezina sa.

În ceea ce-l privește pe Bryan, iubitul ei, un fotograf de 51 de ani, vedeta spune că Louis și Laila pur și simplu îl adoră, chiar mai mult decât pe ea. ”Pentru copii el e nr. 1, iar eu sunt nr. 2, dar cred că asta din cauză că e mai amuzant și le oferă dulciuri mai bune”.

Foto: Hepta

Vezi și Hărțuitorul Sandrei Bullock a fost găsit mort. Obsesia l-a ucis

Citește și: