Salată de hering

Ingrediente:
► 250 g hering marinat
►4 mere ionatane
►6 ouă
►2 legături ceapă
►o lămâie
►2 linguri ulei de măsline
►sare

1. Peştele se scurge de oţetul în care a stat conservat, se trece rapid sub un jet de apă rece şi se lasă într-o strecurătoare.
2. Ouăle se pun la fiert în apă rece şi, între timp, merele se taie în două, se scoate căsuţa cu seminţe, se taie felii şi se stropesc cu zeamă de lămâie.
3. Într-un castron se pun peştele, eventual tăiat, merele, ouăle fierte şi tăiate felii, ceapa tăiată mărunt. Se presară sare şi se toarnă uleiul. Se amestecă şi se aduce la masă.

Loading...