S-a uscat mascara, dar e încă în garanție? Iată cum o poți refolosi

ce faci daca s-a uscat mascara

Când îți cumperi un tub de mascara nou, ai grijă să fie valabil cel puțin 9 sau 12 luni. Dar într-un timp atât de lung, este posibil să se usuce, mai ales dacă îl ții le frigider, așa cum ne sfătuiesc medicii dermatologi. Iată ce ai de făcut, dacă s-a uscat mascara.

 

În mod corect, mascara, la fel ca rujurile și gloss-urile de buze, trebuie să stea la rece sau într-un spațiu bine aerisit, dar răcoros din casă. Se întâmplă, însă, să se usuce înainte de a expira, dar nu te grăbi să îl arunci pentru că îl poți face din nou cremos și fin. Iată ce ai de făcut dacă s-a uscat mascara!

Un pahar cu apă fierbinte

Prima soluție, cea mai simplă și sigură, este aceea de a pune tubul de mascara într-un pahar cu apă fierbinte, aproape de punctul de fierbere. Lasă tubul în apa caldă cel puțin 10 minute și eventual încăzește din nou apa, dacă s-a răcit prea repede. În 10 – 15 minute, este posibil ca mascara să devină cremoasă. Amestecă puțin crema din interior folosind periuța și verifică dacă are consistența de la început!

Serul fiziologic, o soluție sigură dacă s-a uscat mascara

Dacă nu e suficient de cremos mascara după ce a stat în apă fierbinte, adaugă 2 sau 3 picături de ser fiziologic și amestecă puțin cu periuța cu mișcări circulare. Ai grijă să nu scoți peria din tub în timp ce amesteci, deoarece va pătrunde mai mult aer și se va usca din nou, mai repede.

Poți folosi în loc de ser fiziologic și două picături de suc de aloe vera dacă s-a uscat mascara, dar ai grijă să fie un suc organic, natural, fără zahăr sau alte ingrediente.