S-a îmbătat iar la Oscaruri? Iată ce ”spectacol” a oferit o frumoasă actriță la celebra gală | VIDEO

Jennifer Lawrence imbatat

Ne-am cam obișnuit ca actrița Jennifer Lawrence, în vârstă de 27 de ani, să fie o prezență atipică, sarea și piperul evenimentelor mondene sau galelor de orice fel. Vedeta nu a făcut excepție nici duminică, la gala Premiilor Oscar, atunci când a fost fotografiată în posturi care, spun mulți, nu i-ar face cinste.

Concret, Jennifer, care deși are un Oscar în palmares, câștigat în 2013, pentru rolul făcut în 'Silver Linings Playbook', nu a adoptat și fițele sau aerele de Hollywood. Așa că, încă de la venirea la eveniment și-a luat un pahar generos de vin alb în mână și toată seara nu l-a mai lăsat jos. De fapt, nici nu se știe cât vin a consumat. Îndeajuns însă ca să fie fotografiată sărind peste scaune, în public, în timp ce-și ridica 'poalele în cap'.

Unii zic că vedeta era într-o vizibilă stare de euforie dată de alcool, alții spun că acesta îi e stilul. Indiferent care ar fi adevărul, Jennifer a oferit un adevărat spectacol. În plus, chiar ea însăși a făcut nenumărate declarații legate de propriul consum de alcool.

În 2014, actrița declara că înainte de mai toate evenimentele de covor roșu obișnuiește să bea, acestea fiind motivul pentru care adesea se împiedică. Așa s-a întâmplat și în anul 2013, când a căzut la doi pași de podium, chemată fiind să-și ridice trofeul.

La fel s-a întâmplat și un an mai târziu, pe covorul roșu, la aceeași gală.

Cu ani în urmă, după ce primise deja Oscarul, presa mondenă a scris că actrița a vomat în fața lui Miley Cyrus, după ce a consumat prea mult alcool la o petrecere dată de Madonna.

În 2016, vedeta recunoștea și că nu-și amintește să fi avut vreodată un revelion reușit, că nopțile dintre ani întotdeauna se termină cu ea „beată și dezamagită”.

Apoi, zilele trecute actrița admitea că una dintre activitățile sale favorite e să bea vin cu prietenii în curtea casei sale. Un lucru e însă cert: vinul chiar e băutura sa favorită.