Mai multe surse au declarat pentru presa americană că Boyce, care a fost descoperit inconștient în patul său, duminică, cel care a făcut macabra descoperire fiind colegul său de apartament, suferea de epilepsie. A murit subit, în urma unor convulsii cerebrale.

„Cu inima grea, anunţăm, în această dimineaţă, dispariţia lui Cameron. A murit în somn, din cauza unei tulburări medicale pentru care făcea tratament”, a anunţat un purtător de cuvânt al familiei actorului, duminică, fără a oferi alte amănunte.

În ciuda bolii de care suferea, Boyce a reușit să-și clădească o carieră de succes, el fiind actor de la vârsta de 9 ani. Cameron Boyce a jucat în comedia „Grown Ups” (2010), în rolul fiului personajului interpretat de Adam Sandler, apoi în seria Disney Channel „Jessie” (2011 – 2015).

A devenit cunoscut şi cu rolul din „Descendants”, serial care prezintă aventurile descendenţilor personajelor clasice Disney. În acest serial, el juca rolul lui Carlos, fiul Cruellei De Vil. Al treilea sezon al producţiei, în care apare şi Cameron Boyce, va avea premiera pe 2 august.

Vezi și Un actor iubit a murit la vârsta de numai 20 de ani. S-a stins în somn

Citește și: