Frumușelul Ryan Reynolds, tată pentru a treia oară!

Ryan Reynolds va fi tata a treia oara

Actorul Ryan Reynolds va deveni tată pentru a treia oară, anul acesta. Soția lui, Blake Lively, este însărcinată, iar burtica ei e cât se poate de vizibilă.

Anunțul a fost făcut într-un mod original, Blake Lively pășind pur și simplu la brațul soțului ei, la premiera filmului 'Pokémon: Detective Pikachu', în care joacă Reynolds. Și-a afișat cu nonșalanță burtica într-o rochie galbenă, care i se mula perfect pe forme.

Ryan Reynolds tata a treia oara

Niciunul dintre ei nu a spus nimic despre sexul copilului. Cei doi, căsătoriți în 2012, sunt deja părinții a două fetițe: James, de 4 ani, și Inez, de 2 ani.

Deși ai crede că actorul își dorește un băiat, pentru a mai echilibra situația, în realitate el a declarat în mai multe rânduri că visul său, de când se știe, era să devină tată de fată. 'Dacă aș putea avea 9 fiice, aș fi în al nouălea cer. Serios, chiar aș fi!', a declarat el.

Deși sunt rare familiile complet funcționale la Hollywood, Ryan Reynolds și Blake Lively au rețeta lor, care clar funcționează. Cei doi nu lucrează niciodată deodată. Preferă să lucreze cu rândul, astfel încât atunci când unul filmează, celălalt îl întovărășește, împreună cu copiii. Astfel, deși nu pot menține un domiciliu stabil, sunt mereu împreună, întreaga familie.

Vezi și Ryan Reynolds suferă de anxietate din copilărie, iar de vină este tatăl său

Citește și: