Rulouri de porc cu măsline

Rulouri de porc cu măsline

O rețetă italienească, în care măslinele, mult mai frecvent asociate peștelui, completează perfect gustul acestor rulouri de porc cu măsline.

Ingrediente pentru rulouri de porc:

— 500 g de cotlet de porc dezosat (bucată întreagă)
— 2 cepe
— ulei – pentru prăjit
— 3 linguri de făină – pentru sos
— o cană cu supă de legume
— pudră de usturoi
— boia dulce de ardei
— piper negru măcinat
— sare

Pentru umplutură:

— 100 g de roșii uscate
— 100 g de măsline fără sâmburi
— 50 g de mozzarella
— o mână de rucola

Mod de preparare pentru rulouri de porc cu măsline

1. Cotletul de porc se taie în felii de aceeași grosime, care se bat cu ciocanul pentru șnițele, pe ambele părți.
2. Pe fiecare felie de cotlet se pun câte o bucată de mozzarella, 2 măsline fără sâmburi, o felie de roșie uscată și 3 frunze de rucola. Se rulează cotletele și se prind cu scobitori, ca să nu iasă umplutura. Se presară peste rulouri sare și piper, boia dulce de ardei și pudră de usturoi, după gust.
3. Se prăjesc rulourile umplute într-o tigaie cu ulei încins, pe toate părțile, apoi se scot pe un șervet absorbant, ca să-și lase surplusul de grăsime. În uleiul în care s-au prăjit rulourile, se călește ceapa tocată mărunt, se adaugă făina și se amestecă încontinuu, ca să nu se formeze cocoloașe, după care se toarnă supa caldă, încetul cu încetul, amestecând.
4. Se pun rulourile de porc cu măsline în sos, se lasă totul la foc potrivit, timp de 20 de minute, până se pătrund bine. Când sunt gata, se servesc tăiate în felii, cu o lingură de sos deasupra și cu salată de legume, după preferință, și cartofi natur.

Citește și: Tartă cu roșii și usturoi