Ruladă cu nuci și bezea

rulada cu nuci si bezea

Ruladă cu nuci si bezea am preparat si degrabă am mâncat, apoi am zis să nu fiu rea și vă dau de veste așa: Ruladă cu nuci și bezea, ca ea nu e nimenea! 

Ingrediente pentru ruladă cu nuci și bezea:

Pentru blat:

● 5 albușuri

● 2 lingurițe amidon
● 225 g zahăr brun

● 40 g nuci mărunțite

Pentru umplutură de ruladă cu nucă și bezea:

● 250 ml frișcă lichidă
● 2 lingurițe zahăr ● zahăr pudră

Pentru sosul caramel:

● 100 g zahăr

● 100 g unt
● 2 linguri cu vârf smântână

1. Albușurile și amidonul se pun într-unbol și se mixează. Când începe spuma să se formeze, se adaugă zahărul lingură cu lingură și se m ixează până ce spuma nu cade la întoarcerea vasului. Se pun și nucile mărunțite. Tava de copt se tapetează cu hârtie de copt unsă cu unt. Se pune spuma de albușuri, se întinde în toată tava cu o spatulă și se coace 90 de minute. Se lasă apoi în tavă să se răcească în totalitate.
2. Între timp, se pregătește sosul caramel pentru care zahărul se pune pe foc și, când începe să se topească pe margini, se pune untul tăiat cubulețe. Se lasă 2 minute și apoi se amestecă. Când zahărul și untul au devenit un amestec omogen, se trage de pe foc și se adaugă smântâna. Se lasă să se răcească.
3. Se pregătește o foaie de hârtie de copt ușor mai mare ca blatul de bezea și se presară foaia cu zahăr pudră. Bezeaua se pune cu fața în jos peste zahăr și ușor se trage hârtia pe care s-a copt.
4. Se unge blatul de bezea cu sos caramel, se bate frișca cu cele două lingurițe de zahăr și se pune apoi peste caramel.
Se taie marginile neregulate ale blatului și se rulează ușor cu ajutorul hârtiei.