Ruladă cu făină de castane

Ingrediente:
Pentru aluat:
►150 g făină de castane
►5 ouă
►100 g zahăr
►5 linguri ulei
Pentru cremă:
►200 g piure de castane
►250 g frişcă lichidă
►1,5 foi de gelatină
Pentru servit:
►100 g zahăr pudră

1. Pentru aluat, se amestecă ouăle cu zahărul până ce se obţine o cremă spumoasă în care se adaugă făina de castane şi uleiul. Se amestecă bine.
2. În tava de copt se aşază hârtie specială şi se toarnă aluatul într-un strat nu mai gros de 1,5 cm. Se coace 8-10 minute şi apoi se pune într-un şervet umezit.
3. Pentru cremă, gelatina se pune în apă rece şi frişca lichidă se bate. Piureul de castane se pune pe foc să se încălzească un pic, se adaugă gelatina scursă şi frişca.
4. Aluatul se desface din şervet, se umple cu cremă, se rulează şi se dă la rece până a doua zi, când se taie şi se serveşte cu zahăr pudră din abundenţă.

Loading...