Rugăciuni pentru cei adormiţi – Pomenirea celor adormiți şi comuniunea sfinţilor

Rugăciuni pentru cei adormiţi - Pomenirea celor adormiți şi comuniunea sfinţilor

Rugaciuni pentru cei adormiti. Moartea unei persoane dragi este unul dintre cele mai neplăcute evenimente din viața noastră la care ne este dat să asistăm. Cu toate acestea, nu stă în puterea noastră să facem ceva pentru ca acea persoană dragă nouă să mai rămână printre cei vii.

Putem, însă, să facem ceva după trecerea acesteia în neființă, pentru ca să-i fie iertate păcatele săvârșite în timpul vieții, iar sufletul ei să-și găsească liniștea. Putem să ne rugăm.

Pomenirea celor adormiți în Domnul este un act de credință ortodoxă, întrucât ea se bazează pe credința că sufletul omului este nemuritor și poate fi făcut prin rugăciunea pentru cei adormiţi.

Prin rugăciunea pentru cei adormiți, noi păstrăm legătura cu sufletele celor care au trecut la Domnul şi în acelaşi timp cerem ca ei să se odihnească sau sufletul lor să găsească pace şi odihnă, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Cei adormiți ştiu ce facem pentru ei şi simt când îi pomenim cu dragoste, punem lumânări şi flori pe mormânt şi sărutăm sfânta cruce de cu nădejdea învierii celei de obşte.

Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciunea pntru cei adormiți, pe cei trecuţi la Domnul şi mai ales să arătăm semne de iubire duhovnicească faţă de cei care au rămas îndoliaţi.

Rugăciunea pentru cei adormiţi, pomenirea celor adormiți şi comuniunea sfinţilor sunt binefacere spirituală pentru sufletele acestora, dar şi consolare pentru familiile lor îndoliate.

Când ne rugăm pentru cei adormiți în Domnul arătăm că îi iubim și după moarte, iar sufletul lor nemuritor simte iubirea noastră.

Pomenirea celor adormiți în Domnul este un act de speranță. Lumânările pe care le aprindem pe morminte sunt lumânările credinței și ale nădejdii creștine că sufletul omului este nemuritor, iar trupul său va învia la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

Iată, așadar, care sunt cele mai puternice rugăciuni pentru cei adormiți:

 

Rugaciuni pentru cei adormiti – Rugăciune pentru mântuirea și pomenirea lor

Când rostești rugaciuni pentru cei adormiti, dacă vrei să o rostești doar pentru o singură persoană, o vei trece la singular, specificând și numele persoanei decedate.

'Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Amin'

 

Rugăciuni pentru cei adormiti către Născătoarea de Dumnezeu

Deși toată lumea cunoaște și rostește rugăciunea făcătoare de minuni la Sfântul Alexandru, rugăciunea pentru cei adormiți împreună cu rugăciunea personală ne pun în contact cu Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu, cu sfinţii, care pot mijloci la Dumnezeu iertare şi mântuire pentru cel adormit.

'O, Preasfântă Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, către tine, Preacurată, năzuim. Tu eşti cetate tare şi mijlocitoarea şi acoperământul tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi nădejde, ceea ce eşti preabinecuvântată. Rugămu-te, ascultă rugăciunea nevrednicilor robilor tăi şi soleşte întotdeauna pentru adormiţii robii tăi. Tu pururea mijloceşti pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dreaptă credinţă şi care aleargă sub Acoperământul tău şi ți se roagă cu căldură pentru cei bolnavi, năpăstuiţi şi întristaţi. Însă mijlocirea ta şi rugăciunea ne este şi mai trebuincioasă după moartea noastră.

După Dumnezeu la tine una avem nădejde tare, căci nimeni din cei ce se roagă ţie nu iese de la tine fără ajutor, ci primește bucurie, mângâiere şi îndulcire. Preasfântă Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să dăruiască celor adormiţi iertare şi lăsarea păcatelor; roagă-te, Născătoare de Dumnezeu, căci mult poate rugăciunea Maicii spre bunăvoirea Stăpânului, fiindcă Domnul primeşte de la tine tot cuvântul pentru iertarea lor. Așadar, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, primeşte ale noastre rugăciuni ce le aducem ţie din toată inima şi din tot sufletul nostru pentru sufletele adormiţilor robilor tăi (numele celor adormiți). Te rugăm Stăpână, să le ajuti cu îndrăznirea cea de Maică ce o ai către Domnul, ceea ce eşti plină de dar. Ajută-le să se îndrepteze înaintea Celui ce şade pe tronul Slavei, ca să nu fie ruşinaţi în faţa îngerilor şi a tuturor Sfinţilor, în faţa lumii cea de sus şi a celor de jos. O, Preasfântă Doamnă, Împărăteasă şi Stăpână, tu eşti scara care duci la cer pe cei de pe pământ. Tu eşti deschiderea uşilor raiului şi ţie slavă îţi înălţăm şi Tatălui şi Dumnezeului nostru în vecii vecilor: Amin!'

 

Rugăciuni pentru cei adormiti în Domnul

Rugăciunea pentru cei adormiți în Domnul se citeşte de către preot la împărţirea hainelor şi a altor lucruri pentru sufletele și pacea celor trecuți în neființă.

'Domnului să ne rugăm…

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce stăpâneşti peste cei morţi şi peste cei vii, Care dai hrană celor flămânzi şi îmbrăcăminte celor goi, binecuvintează hainele acestea ca să le poarte cei ce le vor îmbrăca, iar pe adormitul robul Tău (N), îmbracă‑l în veşmântul nestricăciunii şi în haină înfrumuseţată cu lumină şi‑l aşază în locaşul Tău, ca să se bucure în veci întru desfătarea bunătăţilor Tale şi întru odihnă. Binecuvintează, Doamne, şi celelalte lucruri câte se vor mai împărţi pentru adormitul robul Tău (N), ca să‑i fie lui de pomenire şi spre iertarea păcatelor. Dăruieşte, Doamne, sănătate şi celor ce vor purta aceste daruri de haine, spre pomenirea numelui adormitului. Dăruieşte şi adormitului răspuns bun la înfricoşătoare judecata Ta; uşurează‑l, Doamne, de păcatele ce a făcut cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul. Că numai Tu singur eşti fără de păcat, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.'

 

Rugăciunea pentru cei adormiți pentru bunul sfârșit al vieții

Deşi comentariile despre moarte nu sunt comode pentru omul contemporan, totuşi, moartea este o realitate de necontestat întâlnită la tot pasul. Pentru liniștea ta sufletească și împăcarea cu aceste evenimente, rostește rugăciunea pentru cei adormiți pentru bunul sfârșit al vieții.

'Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce vrei ca toți oamenii să se mân­tu­iască și nimeni să nu piară și Căruia totdea­una cu nădejde de îndurare ne rugăm, Cel ce Însuți cu glasul Tău cel dumnezeiesc ai zis: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, va fi vouă', cu inimă umilită și cu la­crimi fierbinți căzând înaintea Ta, mă rog ca, și pentru numele Tău cel sfânt, în ceasul sfârșitului vieții mele să-mi dai minte întreagă, cunoștință adevărată, mustrare cugetului pentru păcatele vieții mele, cu care Te-am mâniat, și dă­ru­iește-mi Dumnezeule credință, nădejde și iubire neschimbată, ca astfel cu inima curată să pot grăi către Tine, Doamne: „În mâi­nile Tale îmi dau sufletul', Cel ce ești binecuvântat în veci. Amin.'

 

Rugaciuni pentru cei adormiti pe patul de moarte

Dacă persoana dragă se află pe patul de moarte, rostește rugăciunea pentru cei adormiți, pentru a fi primit în Împărăția Cerurilor.

'Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea și nu m-ai dat în mâinile vrăj­ma­șilor, ci ai mântuit din nevoie su­fletul meu. Și acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta și să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu și amarnic îi este să iasă din netrebnicul și întinatul meu trup. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine și să-l po­ticnească întru întuneric, pentru pă­­catele cele făcute de mine, cu nești­ința și cu știința, în viața aceasta. Milostiv fii mie, Stă­pâ­ne, și să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al vi­clenilor diavoli; ci să-l ia în­gerii Tăi cei străluciți și luminați. Dă slavă numelui Tău celui sfânt și cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată.

Iar când mă vei judeca, să nu mă apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să mă surpe pe mine, pă­cătosul, în adâncul iadului, ci stai întru mine și-mi fii mântuitor și spri­­jinitor, pentru că chinurile aces­tea trupești veselie sunt robilor Tăi. Miluiește, Doamne, sufle­tul meu cel întinat cu patimile acestei vieți și, prin pocăință și mărturisire, curat pe el îl primește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.'

 

Rugaciuni pentru cei adormiti a văduvei

Din perspectiva Sfintei Scripturi, moartea apare ca efect al neascultării omului de Dumnezeu, percepţia ei devine mai concretă atunci când cineva apropiat părăseşte această lume. În această situaţie, cei din familia îndoliată ajung în Biserică, lăcaş de mângâiere unde rostesc rugăciunea pentru cei adormiţi.

'Dumnezeul meu, plăcut-a voii Tale celei nepătrunse de mintea omenească să-l ia la Tine pe soțul meu. Grea este crucea ce mi-ai dat-o să o port. La cine însă voi căuta scăpare, fără numai la Tine, Cel ce ești apă­rătorul și sprijini­torul Atot­puternic al văduvelor și Pă­rintele cel Atot­bun al ofanilor! Ajută-mi ca unei nepu­tin­cioase, hrănește-mă ca pe o sărmană și mă întărește a face întru toate voia Ta cea sfântă! În Tine, Prea­bunule Stăpâne, pun toată încre­derea mea, ascultă umilita mea rugă­ciu­ne, pentru Fiul Tău cel Unul-Născut, Dom­nul nostru Iisus Hristos, cu Care împreună stăpânești în vecii vecilor. Amin.'

Rugăciunea pentru cei adormiți a părintelui la moartea fiului sau a fiicei

Cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla în viața asta este să îți pierzi fiul sau fiica. Se spune că dacă citești rugaciuni pentru cei adormiti, aceasta îți va aduce alinare și împăcare sufletească.

'Stăpâne, Doamne, Dumnezeul meu cel milostiv și Preabun! Cel ce ai auzit oarecând glasul de durere al robului Tău Iacob, care jelind pe fiul său Iosif, zicea: „Plângând mă voi co­borî în lo­cuința morților la fiul meu'; Tu Însuți, îndurate Doamne, Cel ce ai dat mân­gâiere lui David, împă­ratul și prooro­cul, care odinioară se tânguia zicând: „Abesalom, fiul meu, fiul meu Abe­sa­lom! Mai bine mu­ream eu pentru tine! Eu, pentru tine Abesa­loame, fiul meu! Fiul meu!'. Iar dumnezeiescul Tău Fiu și Mân­­­tuitorul nostru, din mare milos­ti­vire pentru durerea de părinte, a înviat pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain, și cu aceeași milă și îndurare a tămă­duit pe fiica femeii canaanence.

Însuți, Preabunule și milostive Stă­­pâne Doamne, caută din cer și vezi du­rerea inimii unui părinte, care își vede astăzi răpită o mare nădejde a vieții sale; căci și în viața cea dreap­tă și bună a fiului meu (a fiicei mele) nădăjduiam eu să proslăvesc, după cuviință, puterea, în­țe­lepciunea, bu­nă­tatea și sfânt numele Tău. Dar în fața tainelor nepătrunse pe care nu­mai Tu singur le cunoști, gân­dul meu se îndreaptă la rugăciunea cea fier­binte pe care, înaintea sfintelor Sale pa­timi, Ți-a înălțat-o în grădina Ghet­simani iubitul Tău Fiu, Domnul nos­tru Iisus Hristos, zicând: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine acest pahar!'. Și, ca și El, plecându-mi capul strig astăzi către Tine: „Doamne, fie voia Ta!'. Asemenea, ca și oare­când dreptul Iov la vestea morții fiilor și a fiicelor sale, cu umilință grăiesc și mărturisesc: „Dom­nul a dat, Dom­nul a luat, fie nu­mele Domnului binecuvântat'. Zdrobit de durere, dar cu neclintită credință în Tine și în tai­nele cele nepătrunse, cer în această clipă milostivirea și îndurarea Ta, Doamne!

Dă-i Doamne, sufletului său (ei) ușu­rare și iertare de toate greșelile ce a săvârșit: cu fapta, cu cuvântul sau cu gân­dul și îl (o) așază pe el (ea), în locul de fericire veșnică, dimpreună cu sfinții Tăi îngeri, pentru ca acolo, la vremea cea hotărâtă de Tine, să-l (o) pot găsi și împreună să cântăm slava Ta cea ne­cuprinsă. Că Tu ești Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni și Ție slavă și mulțumită și închină­ciune înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfân­tu­lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.'

 

Rugăciuni pentru cei adormiți a copiilor la moartea unuia din părinți

Viața își urmează acelasi curs: ne naștem, trăim și murim. Însă deși știm la ce să ne așteptăm, niciodată nu vom fi pregătiți pentru pierderea unui părinte din viața noastră. Durerea este de neimaginat, însă rostește rugăciunea pentru cei adormiți la moartea unuia din părinți și vei simți cum prin credință pacea își va face loc din nou în sufletul tău. Rugăciuni puternice, făcătoare de minuni, rostite în momente de cumpănă te vor apropia mai mult de Dumnezeu și vei trece mai ușor peste momentele de cumpănă din viața ta.

'Doamne, Doamne, Cel ce ai as­cul­­tat tânguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacov a căzut pe fața tatălui său și l-a plâns și l-a sărutat; asemenea și Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hris­tos, a cunoscut dragostea de mamă, căci pe cruce și în grele chinuri fiind, a văzut pe Maica Sa și pe ucenicul pe care îl iubea alături stând, și a zis Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău!', iar după aceea a zis și ucenicului: „Iată mama ta!'. Însuți, întrutot Bu­nule Stăpâne, caută din ceruri și vezi jalea și durerea ce mi-au cuprins astăzi inima și sufletul. Îndură-Te de mine, robul Tău, și primește rugă­ciunea ce-Ți înalță fiul care și-a pier­dut pe tatăl său preaiubit (pe mama sa preaiubită) și iartă-i lui (ei), și dezleagă-i toate greșelile cele de voie sau fără de voie, cele cu lucrul sau cu cuvântul și toate câte ca un om în această viață a săvârșit. Ascultă, milostive Stăpâne, glasul îndurerat al fiului, pe care tatăl său (mama sa) l-a povățuit și l-a deprins ca, în re­striște și în necazuri, către Tine și cu credință tare să-și ridice ochii și să-și deschidă gura. Milostivește-Te, Doamne, și dă sufletului tatălui meu (mamei mele) odihna cea bună și fă-l pe el (fă-o pe ea) părtaș (părtașă) bu­nătăților celor veșnice, așezându-l (o) cu drepții în curțile Tale, că bine­­­cuvântat și preaslăvit ești în vecii vecilor. Amin.'

 

Rugăciuni pentru cei adormiți pentru moartea unuia dintre soți

Aşa cum te rogi pentru cei dragi când sunt în necazuri, în boli, la fel și sufletele celor adormiți au nevoie să te rogi pentru ele. Iubirea este virtutea teologală care face legătura între cer şi pământ, între vii şi adormiţi și o putem celebra prin rugăciunea pentru cei adormiți pe care o rostim cu gândul și sufletul la ei.

'Stăpâne, Doamne, cel Preacurat și Ziditor a toată făptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai pre­fă­cut coasta strămoșului Adam întru femeie și i-ai binecuvântat și ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul', și pe amândoi i-ai arătat un trup, iar cei pe care i-a însoțit Dum­nezeu omul să nu-i despartă; caută din cer, Preabunule Pă­rinte, și vezi jalea și durerea ce au nă­pădit inima și sufletul meu ce se vede as­tăzi despărțit de ființa pe care Tu, Doam­ne, mi-ai dat-o să-mi fie soț (soție) și sprijin în această viață. În­dură-Te de mine, mult-Milostive Doamne, în acest ceas greu pentru sufletul meu! Tu, Doamne Iisuse Hristoase, mân­gâ­­ie­torul celor întristați, Care ai fost vestit de proorocul Isaia că vei veni să tămă­duiești pe cei cu inima zdrobită, fii mie mângâietor și as­cultă-mi glasul ce-l înalț către Tine, rugându-Te să-i ierți, Preabunule Împărate, greșelile oricâte va fi să­vâr­șit în această viață soțul meu (soția mea): ori cu fapta, ori cu cuvântul, ori cu gândul, ca știință sau fără de știință.

Așa, Doamne, primește sufletul ro­bului Tău (roabei Tale) în locașul sfin­ților Tăi, întru împărăția Ta cea veș­nică, spre care se nevoiește sufletul meu și întru care nădăjduiește a se în­vrednici la vremea când vei chema și duhul meu la Tine, pentru ca acolo su­fle­tele noastre întâlnindu-se și îm­pre­ună aflându-se, să laude și să prea­mărească sfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.'

 

Rugăciuni pentru cei adormiți pentru moartea unui prieten

Aplicăm învăţătura despre rugăciunea pentru cei adormiţi cu îndemnul ca fiecare dintre noi să ne obişnuim ca în rugăciunile noastre să-i pomenim pe cei adormiţi, cu mai multă grijă şi stăruinţă decât o facem pentru cei vii, pentru că cei vii încă mai au timp să-şi pregătească veşnicia, pe când cei adormiţi, vom reuși să trecem mai ușor peste aceste evenimente care ne marchează viața.

'Doamne, Doamne, Creatorule și Zi­di­torule a toate, Cel ce ai pus în su­fletul omenesc puterea dragostei ce leagă inimile apropiate și ne-ai dat nouă, ca pe o sete, trebuința de a ne căuta semeni, spre a ne îm­păr­tăși ace­leași gânduri și simțiri, Însuți Tu, Prea­bunule Doamne, caută cu îndu­rare spre durerea grea care-mi fră­mântă astăzi ființa, ca și oarecând durerea care a lovit pe proorocul și împăratul David care, la știrea morții prietenului său Ionatan, astfel jelea: „Munți din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă peste voi! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei?! Cum a murit Ionatan pe dea­lurile tale, mă doare de tine, frate Io­na­tane! Tu erai plăcerea mea, dragos­tea ta către mine era uimitoare!'. Ascultă Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ți-o înalț din inimă cu­rată dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău și Mân­tu­itorului nostru, Care venind în Be­tania și aflând mort pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul și-l plân­gea în fața iudeilor, care văzându-L au grăit: „Iată cât îl iubea de mult!'. Dă Doamne, sufletului robului Tău (numele), iertare păcatelor câte ca un om, cu știință sau fără știință a săvârșit în această viață și-l așază în cortul drepților și sfinților care din veac au plăcut Ție; că Dumnezeul milei și al îndurărilor ești și binecuvântat în vecii vecilor. Amin!'

 

Citește și:

Rugăciunea către Sfântul Nectarie, vindecătorul și făcătorul de minuni

În perioada Postului Mare trebuie să te rogi pentru sufletele celor adormiți

Rugăciuni pentru sănătate mai puțin cunoscute, cu efecte miraculoase