Rugăciunea la Sfânta Fecioară de la Fatima este făcătoare de minuni

Rugăciunea la Sfânta Fecioară de la Fatima

Rugăciunea la Sfânta Fecioară de la Fatima este cunoscută printre credincioși. Data de 13 mai este una extrem de importantă pentru creștinii din întreaga lume, mai ales pentru catolici. Este ziua în care se celebrează Sfânta Fecioară Maria de la Fatima. Iar acest an este cu atât mai însemnat. Dat fiind că se împlinesc 101 de ani de la prima apariție a Sfintei Fecioare.

Zeci de mii de pelerini din întreaga lume își îndreaptă pașii, pe 13 mai, la Fatima. Către locul în care Sfânta Fecioară Maria și-a făcut apariția în fața unor copii păstori din Portugalia. Și le-a adus acestora la cunoștință profeții care aveau să devină realitate peste ani. Miracolele înâmplate la Fatima de-a lungul vremii au făcut înconjurul lumii. Așa că Sfânta Fecioară Maria de la Fatima a căpătat o popularitate covârșitoare și este pomenită în calendarul romano-catolic pe 13 mai.

Rugăciunea la Sfânta Fecioară de la Fatima

„Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul trupului tău Isus.” (se spune de trei ori)

„Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.” (se spune de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum era la început şi acum şi pururea şi în vecii veciilor. Amin.

O Iisuse, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du în cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta.

O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la Tine; și pentru acei care nu aleargă, mai ales pentru dușmanii Bisericii și pentru toți cei încredințați Ție prin mila lui Dumnezeu. Amin.

Bucură-te Regină, maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria. Amin.”

Sursa foto: 123rf.com

Loading...