Rugăciunea împotriva dușmanilor îți aduce liniștea în viață

Rugăciunea împotriva dușmanilor

Rugăciunea împotriva dușmanilor este un ritual simplu, care se poate face zilnic. Și le aduce credincioșilor pace în suflet, liniște și spor în viață.

Rugăciunea împotriva dușmanilor se poate rosti în fiecare dimineață și seara, înainte de culcare, ori de câte ori este nevoie.

Rugăciunea împotriva dușmanilor

„Doamne Isuse Cristoase, Tu eşti blândeţea nespusă. Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim şi pe vrăjmaşii noştri. Și pe cei ce ne hulesc şi ne clevetesc. Și să ne rugăm pentru ei, să-i iertăm. Doamne, Te-ai rugat pentru vrăjmaşii Tăi ce Te-au răstignit pe Cruce. Grabnică şi statornică mângăiere dă servilor Tăi, Isuse. Când sunt mâhnite sufletele noastre în necazuri nu Te îndepărta de sufletele noastre în necazuri şi primejdii. Ci ocroteşte-ne pururea. Apropie-Te de noi. Apropie-Te Cel ce eşti pretutindenea. Precum şi cu Apostolii Tăi ai fost pururea, aşa şi cu cei ce Te doresc uneşte-Te. Îndură-Te spre noi ca, împreună fiind cu Tine, să lăudăm şi să mărim pe Spiritul Tău cel Sfânt. Doamne atotţinătorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Cel ce umileşti şi înalţi, Care cerţi şi iarăşi tămăduieşti, pe robul Tău (aici se rostește numeleN), Tu eşti speranţa şi scăparea creştinilor, zid neînvins.

Doamne, miluiește-ne!

Doamne, Dumnezeule, dă-ne, Te rugăm, spiritul împăcării şi al blândeţei creştineşti. Ca să iertăm din inimă toate vătămările primite. Să ne împăcăm cu dușmanii noştri. Iar voinţa răutăcioasă şi vătămările oamenilor să le învingem cu blândeţe creştinească şi cu iubirea adevărată a aproapelui. Te mai rugăm, Doamne, să le dai dușmanilor noştri pacea adevărată şi iertarea păcatelor lor şi nu lăsa, Doamne, să părăsească viaţa aceasta pământească fără credinţă adevărată şi pocăinţă sinceră. Iar nouă ajută-ne să răsplătim răul cu bine şi să fim feriţi de ispitele diavolului şi de toate primejdiile ce ne ameninţă din partea vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi. Amin.”

Sursa foto: 123rf.com