”Rugăciune pentru Cernobîl”, de Svetlana Aleksievici | RECOMANDARE DE CARTE 

”Rugăciune pentru Cernobîl”, de Svetlana Aleksievici | RECOMANDARE DE CARTE 

În viziunea Svetlanei Aleksievici, omul de la Cernobîl este în egală măsură erou și sinucigaș; este un om cu o soartă, dar fără de ani. „Vizitați Mecca nucleară! Prețurile sunt corecte.', citează ea ironic o reclamă ce promovează turismul în zonă.  Admirați tabloul dezolant și bucurați-vă de ceea ce aveți, pare să continue în interviul cu sine însăși, sub formă de solilocviu, despre o istorie aproape uitată. 

În 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobîl. Flăcările au aprins cerul, iar radiațiile rezultate au contaminat pământul și au otrăvit oamenii vreme de ani întregi. În timp ce autoritățile au încercat să mușamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai mulți ani adunând mărturii de la supraviețuitori – foști muncitori la centrală, oameni de știință, medici, soldați, pompieri, strămutați, văduve, orfani –, ale căror voci compun o istorie orală marcată de frică, furie și incertitudine, dar și de umor negru și iubire.

Cronică a trecutului și avertisment pentru viitor, Rugăciune pentru Cernobîl este o carte crucială care, datorită forței emoționale și onestității sale, rămâne o amintire de neșters în mintea cititorului.

„Una dintre cărțile cele mai pline de compasiune și mai terifiante pe care le-am citit vreodată. (Observer)

Cumpără cartea de la punctele de difuzare a presei, incepand de miercuri, 4 septembrie, la prețul de 39,90 lei