Rugăciune către Preasfânta Născătoare pentru rezultate imediate

Rugăciune către Preasfânta Născătoare

Această rugăciune către Preasfânta Născătoare are rolul de a ușura situația celor aflați în suferință. Aduce alinare și vindecă rănile sufletești.

Această Rugăciune către Preasfânta Născătoare se rostește cu precădere la Buna Vestire. Însă, cei aflați la nevoie se pot ruga zilnic. Rezultatele așteptate nu vor întârzia să apară.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare

„Tu, Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție! Și arată mila ta. Roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și ne scapă pe noi de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu. Ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta. Căci te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă.

Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor. Ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite. Pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i. Pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i. Pe cei bătrâni sprijinește-i. Pe cei tineri îi învață. Pe prunci hrănește-i. Și preamărește pe cei ce te preamăresc. Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Miluiește-ne și ne mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică.

Ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Ajută-ne, Maică a lui Dumnezeu!

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor. Tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici.

Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.”

Sursa foto: 123rf.com