E un model celebru, dar în sarcină s-a îngrășat 25 de kilograme: Abia acum înțelege femeile „de rând”

Rosie Huntington-Whiteley s-a ingrasat 25 de kilograme in sarcina

Rosie Huntington-Whiteley, model și designer, la cei 32 de ani ai săi, e nimeni alta decât logodnica actorului Jason Statham. Recent, vedeta a avut o revelație, văzând cum e să fii o femeie 'normală'.

Modelul a povestit că în sarcină a luat 25 de kilograme, neașteptat de mult, din punctul ei de vedere. Sarcina cu fiul ei, Jack, acum în vârstă de 2 ani, a fost 'o călătorie intensă', a spus ea.

'M-am bucurat de această perioadă. Pur și simplu am lăsat lucrurile să decurgă cum vor ele. (…) E o experiență nouă și până la urmă îți spui: Ok, hai să vedem unde duce', a mărturisit ea.

Huntington-Whiteley, care a născut în iunie 2017, a recunoscut că i-a luat o vreme să-și accepte corpul în schimbare. În ultima lună, însă, spunea ea, a umblat mai mult goală prin casă. Într-atât de mult se împăcase cu noua ei formă.

'La final, mă simțeam puternică cu corpul meu', mai spune vedeta.

Numai că, pe cât de bine s-a simțit în sarcină, pe atât de greu i-a fost să slăbească apoi. 'Mă uitam în oglindă și-mi spuneam că trebuie să slăbesc 15 – 18 kilograme. Și mergeam la sală, mergeam la sală, mergeam la sală și nu slăbeam. Și era foarte umilitor pentru mine, pentru că avusesem un anumit tip de corp mai toată viața mea…

Munceam la sală și mă uitam la mine și mă simțeam ca naiba. Îmi spuneam, acum înțeleg cât de greu este pentru unii oameni să meargă la sală', mai povestește vedeta.

Logodnica actorului a început atunci să se simtă vinovată pentru dățile în care împărtășea din secretele sale pentru o silueta de invidiat. Înainte de sarcină, le spunea oamenilor că e de ajuns să meargă la sală de trei ori pe săptămână pentru a arăta ca ea. Atunci a realizat că, în unele cazuri, nu e de ajuns.

'Nu le pot spune oamenilor ce să simtă legat de corpul lor, pentru că în cazul fiecăruia lucrurile stau altfel', a mai spus modelul.

La circa șapte luni după ce a născut, aceasta a pozat pentru o campanie la o linie de costume de baie, iar mai multe fotografii surprinse de paparazzi au ajuns pe Internet. A fost atunci aspru criticată pentru felul în care arăta, pentru că nu reușise să slăbească după sarcină. Pentru prima oară a simțit ce simt femeile de rând, cărora li se cam dictează cum ar trebui să arate.

'Încă un corp ruinat de sarcină', așa erau titlurile articolelor care însoțeau fotografiile.

Abia la un an de când a devenit mamă, a reușit să revină și la greutatea de dinainte de sarcină. Însă, deja, spune ea, se schimbase și modul ei de a gândi.

Chiar dacă nu mai e la fel de tânără și corpul nu e în forma de dinainte, abia acum își iubește trupul cu adevărat, a mai spus Huntington-Whiteley.

Vezi și Alec Baldwin și soția, prima apariție după ce ea a pierdut a doua sarcină în șapte luni: 'Vom avea încă un copil'

Citește și: