Românii iubesc mărțișoarele făcute manual și în fiecare an sunt mai ingenioase și creative!

românii iubesc mărțișoarele făcute manual

Povestea spune că Baba Dochia torcea fir de mărțișor în alb și roșu pe când urca oile la munte și își lepăda cojoacele. Iar la firul alb și roșu prindea un ghiocel și îngâna descântece de primăvară. De când ne știm noi și părinții și bunicii noștri, mărțișoarele sunt cele mai iubite simboluri ale primăverii, iar mărțișoarele făcute manual îți oferă o bucurie deosebită când le porți de 1 Martie.

 

Sculptate în lemn, pictate pe sticlă sau croşetate, realizate din hârtie sau din cristale, ba chiar și din aluaturi dulci, mărţişoarele făcute manual atrag privirea în mulţimea de gablonţuri ieftine.

Chiar dacă tarabele cu 'mărțișoare' lucrate prin China au prețuri mai mici, românii iubesc și aleg tot mărțișoarele handmade. Oamenii apreciază talentul și vor să dăruiască un simbol special de 1 Martie, vor ca gestul lor să fie ceva unic, deosebit și ingenios, care să transmită un mesaj de mulțumire și de afecțiune.

Mărțișoare croșetate, pictate sau modelate din lut

Unele dintre ele au prețuri puțin mai mari de 3 sau 5 lei, dar mesajul pe care îl transmit și frumusețea lor merită toți banii. Sunt realizate de oameni talentați și nu ai cum să le treci cu vederea.

Mărțișoarele făcute manual pot fi realizate pe orice suport. Pictate pe lemn, pe pânză, pe ceramică și chiar pe pietre șlefuite, ele reprezintă adevărate bijuterii pentru doamne și domnișoare elegante.

Mărțișoarele croșetate au și ele o poveste veche de câteva zeci de ani, de când străbunicile noastre au învățat să realizeze dantele fine cu iglița, după moda din Franța.

„Conform tradiţiei, mărţişorul trebuie să îţi aducă noroc, de aceea fie croşetez, fie modelez trifoi cu patru foi lângă care pun o mămăruţă (buburuză n.r.), spunea Corina Ştefănescu, moderator radio în Mediaş şi creatoare de mărţişoare. „Depinde foarte mult de ceea ce oferi, pentru că cei care cumpără mărțișoare handmade caută ceva deosebit, care să încânte, să atragă şi mai ales ceva care să fie unic, este de părere Corina.

Mărțișoare quilling, vesele și atrăgătoare

Quilling este o tehnică modernă de a modela hârtia și de a realiza adevărate mici capodopere, delicate și vesele. Mădălina, una dintre creatoarele de mărțișoare quilling, mizează la 1 Martie pe mărţişoarele lucrate manual. Face flori şi fluturi vesel coloraţi din hârtie pe care o rulează după metoda quilling. „Un model simplu îţi ia aproape 20 de minute. Nu este complicat, dar cere multă îndemânare', declara Mădălina pentru 'Libertatea pentru femei'.

Chiar dacă par fragile, fiind făcute din hârtie, aceste mărțișoare rezistă ani de zile și vor fi o amintire plăcută pentru cei care le primesc. Le poți prelungi viața pulverizând puțin fixativ de păr, să își păstreze culorile vii mai mult timp.

Mărțișoare din aur

mărțișoare delicate din aur, cu simboluri tradiționale

mărțișoare delicate din aur, cu simboluri tradiționale

Sunt mai scumpe, dar sunt dăruite cu multă dragoste unei femei sau unei domnișoare care merită admirație și dragoste. Un mărțișor de aur se poate dărui soției, dar și mamei. Însă nu trebuie să fie o bijuterie masivă și grea, ci unul dintre simbolurile cele mai iubite ale primăverii precum ghiocelul sau rândunica.

Brățările mărțișor

Foarte multe modele de brățări realizate cu fire albe și roșii, cu mărgele sau bănuți din argint, sunt preluate din portul popular. Cele din mărgele sunt mai scumpe, dar sunt mai migăloase și sunt deosebit de frumoase, fiind asemănătoare cu lătițaru din Maramureș, acea bentiță împletită din mărgele fine care întregește portul popular maramureșean.

Brățările din fire au fost împrumutate de la vecinii bulgari și sunt tot mai folosite în ultimii ani și la noi pe post de mărțișor, mai ales de către copii.

De asemenea, mărțișoarele handmade sub formă de brățară pot fi făcute din piele sau imitație din piele, vopsită în alb și roșu, și sunt deosebit de îndrăgite și purtate de femei. După 9 martie, aceste brățări din fire sau din piele se pun în primul pom înflorit, să aducă bucurie tot anul celei care le-a purtat.

Cele mai noi mărțișoare, mărțișoarele virtuale

Unei fete aflate departe, îi poți trimite prin mesaj online mărțișoare virtuale. Imagini frumoase de primăvară, imagini cu flori, cu fire de mărțișor, cu inimioare sau cu trifoi constituie mărțișoare virtuale apreciate. De asemenea, mesajele frumoase de 1 Martie prin care poți ura sănătate, bucurie, dragoste și prosperitate sunt și ele azi foarte utilizate de către cei mai tineri.

foto: Shutterstock/Libertatea pentru femei