54 % dintre părinții ridică vocea

”În familiile în care au loc certuri frecvente, este foarte probabil ca acestea să se producă în fața copiilor”. Pe de altă parte, arată studiul, ”54 % dintre părinți mărturisesc că prima reacție la o «boacănă» de-a copilului este să ridice vocea, 11 % îi dau imediat o palmă sau îl trag de păr dacă greșesc cu ceva. Printre altele, aceste rezultate pot sugera faptul că părinții nu au la îndemână strategii care să îi ajute să gestioneze educația copiilor prin metode pozitive”.

Și părinții trebuie educați

Cei mai mulți adulți acționează așa nu din rea voință, ci pentru că așa au fost învățați, la rândul lor, de către părinți și este singurul mod de a-și disciplina micuții pe care îl cunosc. Pentru a schimba în bine situația, UNICEF propune ”educație parentală universală, accesibilă și gratuită pentru toți părinții”. Dacă vrei să înveți să fii o mamă mai bună, există deja structuri la care poți apela pentru cursuri gratuite. În grădinițele de stat există o rețea de educatori parentali, care îți pot da cele mai bune sfaturi. Dacă ai copii de vârstă preșcolară, întreabă la grădiniță dacă există astfel de cursuri organizate de Ministerul Învățământului sau dacă se fac la o altă grădiniță din zona ta. Mai poți verifica pe siteul http://www.educatieparentala.ro/ro/retea-educatori.html dacă există specialiști în zona ta și îi poți contacta pentru lămuriri.

Sursa foto: artproem/Shutterstock