Cea mai bună dovadă că Rod Stewart are umor

Rod Stewart albume

Cântărețul Rod Stewart, care recent a concertat și în România, a ajuns la o vârstă la care își permite să vorbească degajat despre cariera sa, una la care mulți nu ar îndrăzni nici să viseze. Chiar dacă e aplaudat la scenă deschisă, chiar dacă biletele la concertele sale se vând ca pâinea caldă, e conștient că vremea sa apune.

Și e împăcat cu situația, după cum arată declarațiile sale. Recent, aceasta a afirmat că scoate albume ”pentru el și câțiva prieteni”. Asta, deși e unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări din lume.

Ce avere are artistul

Mai mult, susține că vânzările nici măcar nu-l mai motivează. De fapt, nici nu-i mai pasă de ele. Deloc de mirare, dacă iei în considerare faptul că a acumulat deja o avere estimată la 273 de milioane de dolari.

Și când spune că face albume pentru el și câțiva prieteni, nici măcar nu glumește. ”Întotdeauna am considerat că am prieteni care îmi urmăresc cariera de mulți, mulți ani”, a declarat el.

”Vin la concerte peste tot pe glob. Iar dacă 10% din acest minunat public cumpără albumul, eu sunt fericit”, a mai spus artistul.

”Am avut un enorm succes și am vândut milioane și milioane de albume, așa că nu mă deranjează dacă nu se vând 10 milioane. Toată lumea poate face asta. Am avut partea mea de glorie. Acum fac albume pentru mine și câțiva prieteni”, a afirmat Rod Stewart.

Deși ar putea părea blazat unora, realitatea e că artistul nu se gândește niciun moment să-și încheie cariera sau să încetinească ritmul. Deja lucrează la următorul album, care, cel mai probabil, va fi lansat în 2020.

Deja are terminate 9 piese, la care mai trebuie să scrie doar versurile, a mai spus el.

Foto: Hepta

Vezi și Sir Rod Stewart, despre karma și femei: ”Eram bucăți. A fost îngrozitor!”

Citește și:

Loading...