Ritualul lumânărilor face minuni

ritualul lumânărilor

Ai ajuns într-o situație din care simți că nu mai ai cale de scăpare? Suferi de o boală căreia niciun medic nu-i vine de hac? Ai nevoie de puterea divină pentru a ieși din impas sau pentru a trece peste un obstacol? Ritualul lumânărilor, însoțit de rugăciuni, te ajută miraculos.

În ce constă ritualul lumânărilor

Pentru ritualul lumânărilor aprinse se folosesc 40 de lumânări din ceară curată, de preferat sfințite la biserică. Pentru ca rugăciunea să aibă efectul dorit, este de preferat să se aleagă o zi de vineri în care s-a ținut post negru. Ritualul lumânărilor se va face seara, dar neapărat trebuie finalizat înainte de miezul nopții.

Se aprind cele 40 de lumânări. Pentru fiecare dintre ele, se va rosti de câte patru ori „Tatăl nostru”, în total de 160 de ori. După ce lumânările au ars complet, se va rosti, o singură dată, Rugăciunea lumânărilor aprinse. Începând de a doua zi, se va ține post vreme de șapte zile. Timp în care vei avea grijă să nu greșești nici cu vorba, nici cu fapta, nici cu gândul.

Vei mai avea nevoie de încă 42 de lumânări. Căci, în fiecare dintre cele 7 zile de post, vei mai aprinde câte 6 lumânări. Și vei rosti de fiecare dată „Tatăl nostru” de câte patru ori pentru fiecare lumânare aprinsă. La final, vei rosti din nou Rugăciunea lumânărilor aprinse. Apoi, timp de 6 săptămâni, trebuie să aprinzi câte o lumânare în fiecare miercuri și vineri. Zile în care vei ține post. Resturile de ceară care rămân nu se aruncă. Se duc la biserică sau se îngroapă. Ritualul lumânărilor nu va avea efect dacă nu vei da mai departe rugăciunea la 40 de persoane.

Rugăciunea lumânărilor aprinse

„Doamne Dumnezeul meu, precum arde lumânarea mea de repede, așa să mă ajuți și Tu, împreună cu Maica Precista și cu toți sfinții! Fă să piară tot atât de repede toate farmecele, spurcăciunile, relele și patimile, blestemele și lucrurile diavolești, descântecele, meșteșugurile și uneltele diavolești de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bântuiti de patimi (băutură, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare și nesupunere, înjurăturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu.

Doamne, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, liniștea, sporul și prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, să fiu binevăzut, să am spor în casă, sănătate la animalele domestice, să fiu ferit de accidente și de rele întâmplări, eu și casa mea, familia și colaboratorii mei.

Doamne, depărtează vrăjmașii și îmblânzește-i. Dă-mi o soartă bună și fă să se dezlege cununiile și făcăturile, să fiu ferit de argintul viu și lucrurile vrăjitorești să nu aibă putere asupra mea.

Doamne, ferește casa mea de ură, invidie, de certuri, de bătăi, de boli molipsitoare, de beții, de anturaj prost. Doamne, ferește familia mea și sufletele noastre de toate încercările și răutățile și dă-ne, Doamne, sănătate, împliniri, realizări și viața fără de primejdii.

Doamne, întărește-mă și păstrează-mi credința. Ocrotește-mi părinții, frații, surorile (se rostesc numele rudelor menționate) și dezleagă blestemele viilor și mortilor căzute asupra noastră. Luminează mintea și calea copiilor noștri, dă-le spor la învățătură și reușită în viață.

Doamne, veghează și întărește pe toți cei de-un neam și de-o credință cu noi. Doamne, ai grija de toți copiii și de copiii mei. (Se spun acum toate numele celor pentru care te rogi. )

Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele și liniștea ta cea sfântă! Doamne, fă să se împlinească rugăciunile noastre!

Doamne, ajută-ne!
Doamne, iartă-ne!
Doamne, miluiește-ne!
Doamne, fie-Ți milă de noi!
Doamne al puterilor, fii cu noi!

Amin!” 

Sursa foto: pixabay.com

Loading...