Ce spun ridurile de pe frunte despre sănătatea ta. Dacă sunt adânci, ești predispus la o boală

ridurile frunte boli inima

Dacă ai riduri multe și adânci pe frunte, mai ales la o vârstă la care nu ar trebui, n-ar fi rău să te adresezi unui medic. O cercetare realizată recent în Franța a ajuns la concluzia că între acestea și bolile de inimă există o legătură strânsă.

Mai mult, nu doar că bolile de inimă sunt mai probabile în cazul acestor persoane, dar și riscul de a muri din cauza lor este crescut, au conchis oamenii de știință.

Urmează ca studiul să fie reluat la scară și mai mare, iar dacă se va ajunge la aceeași concluzie, atunci medicii ar putea ține cont, în cadrul consulturilor, de acest aspect. Practic, e vorba de o formă de diagnostic extrem de ieftină și facilă. Iar dacă bolile de inimă nu sunt prezente, atunci îi vor învăța pe pacienți ce trebuie să facă pentru a le preveni.

”Nu poți simți sau vedea colesterolul mare sau hipertensiunea”, a explicat autorul cercetării, Yolande Esquirol. ”Însă ridurile adânci de pe frunte sunt un marker. Sunt ușor de văzut. Doar uitându-te la chipul unui om vezi semnalul de alarmă”, a mai spus cercetatorul.

Studii științifice anterioare au mai găsit legături neașteptate între trăsături fizice și bolile de inimă. Este vorba despre calviția la bărbați, niște adâncituri apărute la nivelul lobului urechii, ceva mai mult decât un rid, sau depunerile de colesterol din piele.

Vezi și Bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin consumul moderat de bere?

Citește și:

Loading...