Ricky Martin, aspru criticat după o declarație controversată. A uimit pe toată lumea cu ce a mărturisit despre copiii lui

Ricky Martin, aspru criticat după o declarație controversată. A uimit pe toată lumea cu ce a mărturisit despre copiii lui

Ricky Martin este unul dintre cei mai iubiți artiști, însă șochează de fiecare dată cu declarațiile lui. Recent, el a vorbit într-un interviu despre copiii lui și cum și-ar dori să fie aceștia.

 

Invitat în emisiunea „The Daily Show”, Ricky Martin a vorbit deschis despre viața lui de tătic și cum i-au schimbat viața gemenii lui, Matteo și Valentono, care au venit pe lume, în 2008, cu ajutorul unei mame surogat.

În urmă cu 10 ani, după mai multe zvonuri, artistul a vorbit pentru prima dată despre orientarea lui sexuală, recunoscând că este gay. „Devenisem tată și mi-am zis, trebuie să recunosc că doar nu o să-mi mint acești copii frumoși”, a spus Ricky, în emisiune.

Apoi a uimit imediat audiența, după ce a mărturisit că își dorește ca și copiii lui să fie la fel, pentru că pe el acest lucru l-a făcut mai puternic. „Nu știu, copiii mei sunt prea mici acum, dar mi-aș dori să fie gay. Este un lucru foarte special. Sensibilitatea, felul în care văd lucrurile acum, faptul că nu trebuie să mă mai ascund sub nicio formă. (…) Văd culori. Apoi, se formează curcubeul. Înțeleg de ce curcubeul este simbolul”, a spus el, adăugând: „Este chiar real. Totul este tangibil. Asta mă face să fiu o persoană mai puternică“, a mărturisit Ricky Martin.

Citește și: Cum arată acum Kelly McGillis, iubita lui Tom Cruise din „Top Gun“. A împlinit 60 de ani, dar oamenii nu o mai recunosc pe stradă. Drama care i-a marcat viața

Ricky Martin se pregătește să devină din nou tătic

Declarația lui a iscat imediat controverse pe internet, iar unii fani s-au declarat chiar revoltați.

Ricky Martin a dezvăluit că în momentul în care a decis să-și recunoască public orientarea sexuală, multă lume l-a sfătuit să nu facă acest lucru pentru că își va distruge cariera, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „Prietenii mi-au spus atunci să nu fac asta. Mi-au spus că o să-mi distrug cariera. Cred că am vrut totuși saă le demonstrez că oamenii mă vor accepta și că viața mea va rămâne la fel. Ceea ce, cred eu, s-a și întâmplât”, a spus artistul.

El a anuntat ca e gay în emisiunea cunoscutei realizatoare TV Oprah Winfrey și de atunci a devenit un adevărat model al comunității gay, în special a celei sud-americane.

Mai mult, interpretul melodiei “Livin’ La Vida Loca” a dezvăluit că vrea să-și mărească familia. Ricky Martin a mărturisit că se pregătește să devină din nou tătic și că de data aceasta își dorește fetițe. „Vreau o familie mare. Fata lui tati trebuie să vină”, a spus Martin.

 

Citește și:

Loading...