În ziua de azi, s-au schimbat multe și la noi în țară, chiar dacă uneori ni se pare că o ducem foarte prost. știu că e perioadă de criză, știu că au scăzut salariile și pensiile, știu că unii oameni trăiesc la limita supraviețuirii, știu toate astea. îmi amintesc perfect că, pe vremuri, vitrinele și magazinele erau goale, dar acum, când sunt pline, uneori nu putem decât să ne uităm la marfa de pe rafturi și să plecăm. Sunt însă și unele lucruri bune, și despre asta voiam să vă povestesc.

Am terminat facultatea printre primii și m-am angajat la o firmă italienească, după un interviu care a durat aproape trei ore; numai ce lapte am supt de la mama nu m-au întrebat. Câțiva ani am dus-o foarte bine și am crezut că așa o voi duce mereu, numai că, într-o zi, patronul ne-a adunat pe toți angajații și ne-a anunțat că se retrage din România, pentru că nici țara noastră nu va fi scutită de criză, iar el, nedorind să dea faliment, avea să se mute cu arme și bagaje în Slovenia, unde economia nu risca să se prăbușească.

Aveam răgaz o lună să ne găsim altceva de lucru, ca să nu ajungem să trăim din ajutorul de șomaj. Numai că era deja prea târziu. Italianul nu se înșelase. Criza a ajuns și la noi, au început concedierile în rândul bugetarilor, multe firme mici au dat faliment, prin urmare, eram tot mai mulți cei plecați în căutarea unui loc de muncă. O vreme, am cochetat cu gândul de a pleca să lucrez în străinătate, numai că mama s-a îmbolnăvit, era suspectă de cancer, așa că nu puteam pleca și s-o las singură. Ar fi fost bine s-o duc la o clinică undeva în străinătate, dar câtă lume își poate permite așa ceva? După săptămâni și luni de analize și teste, medicii au constatat că nu ar fi tocmai cancer și că, prin tratament, s-ar putea vindeca. Numai că medicamentele care ar fi putut-o face bine nu se găseau la noi și costa foarte mult să le cumpărăm din străinătate.

Eram disperată, dar exact atunci când nu mai speram să pot face nimic, norocul mi-a surâs. O prietenă m-a întrebat dacă n-aș vrea să fiu babysitter la o familie cu mulți bani.

— Au doi copii și nu vor să-i dea la grădiniță. Caută însă persoane educate, care să se ocupe de copiii lor așa cum se făcea pe vremuri, să-i învețe limbi străine, eventual să cânte la un instrument muzical, să deseneze, să se poarte… Cred că pe tine te-ar plăcea și îndeplinești și condițiile. Eu, după cum bine știi, nu prea mă pot controla, mahalaua în care am copilărit și-a pus amprenta asupra mea și am scăpat câteva cuvinte și gesturi care… Mă rog, m-au respins, până la urmă, dar m-au întrebat dacă nu am vreo prietenă sau cunoștință interesată. Pe mine m-au angajat să o însoțesc pe doamnă la cumpărături, adică să-i car plasele, dar n-am refuzat, pentru că plătesc bine. Ce zici? Te interesează?

Cum să nu mă intereseze? M-am dus chiar a doua zi, eram dispusă să fac orice, numai să câștig niște bani și s-o ajut pe mama. Discuția am avut-o cu stăpânul casei, cum s-ar zice. Un bărbat de vreo 40 de ani, extrem de politicos și… chiar arătos. Mi-era și jenă să-l privesc în ochi, de teamă să nu roșesc sau să bănuiască, Doamne ferește!, că-l plac. Numai că și el m-a plăcut, iar după ce mi-a pus câteva întrebări, s-a interesat de când aș putea să încep.

— Chiar de mâine, dacă vreți.

— Ar fi însă o problemă, aș vrea să locuiți la noi, credeți că e posibil?

I-am explicat că mama e bolnavă și că are nevoie de mine, dar m-am angajat să vin dimineața devreme și să plec seara, numai că el mi-a propus altceva.

— Spuneți-mi mie de ce medicamente aveți nevoie și mă ocup eu să fac rost. Dacă vreți, o putem aduce aici, unde o veți supraveghea pe tot parcursul zilei. în curte mai avem o locuință, în care stau angajații noștri, și e spațiu destul. Aș vrea să fiți la dispoziția copiilor zi și noapte.

— Aș vrea să vorbesc și cu mama, dar nu văd de ce nu s-ar putea.

Mama a preferat să stea în casa ei și să vină o asistentă să stea cu ea – se simțea mai în siguranță așa. Angajatorul meu i-a procurat medicamentele în câteva zile, așa că asistenta a reușit să-i facă mamei perfuziile la timp.

Cei doi copii ai familiei erau niște scumpi. Fetița de 6 ani, Ileana, arăta ca o păpușă, iar Alin, băiețelul lor, care avea 5 ani, era pasionat de vapoare, voia să se facă marinar. Am rămas uluită când l-am văzut construind, cu niște piese minuscule, machete de corăbii. Era în stare să facă asta ore întregi, nici nu știai că există în casă.

Mama lor era o femeie frumoasă, de vârstă apropiată cu soțul ei, își iubea mult copiii, dar n-avea răbdare să se ocupe de ei și prefera să se ducă la serviciu. De la bun început, am observat că relația dintre cei doi soți, deși se purtau extrem de frumos unul cu altul, era rece și se limita la lucrurile care-i priveau pe copii. M-am întrebat cum de doi oameni care au de toate sunt atât de… indiferenți unul cu altul.

În casă locuia și mama angajatorului meu. Era o femeie care trecuse de 60 de ani, dar se ținea foarte bine și ea părea să dirijeze de fapt lucrurile în casă. Era autoritară și severă cu toată lumea, inclusiv cu fiul ei. Tudor, așa se numește fiul ei, o asculta întotdeauna când îi vorbea, dar am observat că, de cele mai multe ori, făcea tot cum îl tăia pe el capul, deși o lăsa pe ea să creadă că face ca ea. Iar Melania, nora ei, ajungea acasă doar seara, îi culca pe copii și se retrăgea.

M-am simțit foarte bine acolo din prima zi, deși multe lucruri mi se păreau ciudate. Aveam camera mea și puteam ieși oricând îmi doream, dar, cum era și firesc, numai atunci când copiii dormeau sau dacă nu aveau nevoie de mine.

Pe vremea aceea, eram prietenă cu Emil, însă între noi n-a fost niciodată vorba despre o mare iubire. Ne știam de mulți ani, ne obișnuiserăm unul cu altul; Emil era foarte înțelegător, iar relația cu el era comodă. El era preocupat de meseria lui, muncea foarte mult și era sigur pe mine. Cred însă că nici eu nu eram pasiunea vieții lui.

Așa se face că, încetul cu încetul, m-am îndrăgostit de Tudor și abia așteptam să-l văd. Vinerea seara rămâneam numai doi acasă, pentru că mama lui avea seară de bridge cu prietenele ei, iar Melania se ducea să-și vadă părinții, la Ploiești. Uneori îi lua și pe copii, dar nu întotdeauna. într-o vineri, atunci când a început totul, îi luase și pe cei mici cu ea. Eu mă pregăteam să plec la mama, când a ajuns acasă Tudor.

— Nu vrei să petrecem seara asta împreună? Mi-ar face mare plăcere să stăm de vorbă, să mâncăm ceva bun și, eventual, să ne uităm la un film. Sunt foarte obosit, dar prezența ta îmi face foarte bine. Nu vreau să te sperii, dar… de când ești aici, mă simt mult mai bine.

Cred că am roșit.

— Nu trebuie să te simți stingherită, te-am plăcut de când te-am cunoscut, o spun cu toată sinceritatea. și nu ai nici de ce să-ți faci probleme, căsnicia mea este de formă, eu și Melania stăm împreună numai de dragul copiilor, nu vrem să-i traumatizăm. Când or să fie puțin mai mari, probabil că o să divorțăm. Cândva ne-am iubit, dar nu știu ce s-a întâmplat, acum numai copiii ne mai leagă. și mama, care nu concepe să divorțez. Când am vrut să mă însor cu Melania, nici n-a vrut să audă, iar acum a căzut în extrema cealaltă, nu că ar plăcea-o mai mult decât atunci, dar e mama copiilor mei și trebuie să-și facă datoria. Mama e de modă veche. Marea ei pasiune și singura, de altfel, a fost tata, iar după ce el a murit, cu mulți ani în urmă, și-a revărsat toată dragostea asupra fratelui meu, care a fost însă întotdeauna un aiurit, iar acum câțiva ani a plecat în Brazilia și nu s-a mai întors. Ne-a mai scris din când în când, ne-a mai sunat, mai ales după ce a aflat că afacerea mea merge bine și a început să-mi ceară bani. în fine… Ce zici? Sau aveai alte planuri?

Citește continuare pe aici