Rețetă de budincă de caramel

Rețetă de budincă de caramel

Nu-i așa că nu vei mai cumpăra prafuri la plic după ce-ți dau această rețetă de budincă de caramel? Nu are E-uri, știi ce pui în ea și este și delicioasă! 

Ingrediente pentru rețetă de budincă de caramel:

● 200 ml lapte

● 50 ml frișcă lichidă

● 30 g zahăr

● 15 g amidon
● un gălbenuș

● 1/2 păstaie de vanilie

● un praf sare

Pentru caramel:

● 100 g zahăr

● 2 linguri apă

● 50 g unt

● 30 g smântână

1. Se pune zahărul cu apa la topit, până se caramelizează, apoi se pun untul și smântâna și se amestecă energic. Se ia de pe foc, iar caramelul obținut se dă deoparte.
2. Se amestecă zahărul, amidonul și sarea, se pune gălbenușul și se continuă amestecarea până ce crema se albește.
3. Se pun pe foc laptele, frișca și jumătate de păstaie de vanilie tăiată în două pe lung și, când dă în clocot, jumătate din cantitatea de lapte se toarnă peste crema cu gălbenuș, amestecând.
4. Apoi se pune și cealaltă jumătate, se repune totul pe foc și se lasă 2-3 minute, amestecând continuu să nu se lipească. Când se îngroașă, se trage de pe foc și se pune caramelul. Se omogenizează și se toarnă în forme. Se dă la congelator 10 minute, apoi se poate servi.

S-ar putea să-ți placă și…

 

Loading...