Cea mai simplă metodă să îndrepți urmele adânci apărute pe parchet este să folosești multă apă și… fierul de călcat! Soluția se aplică în special parchetului din lemn natural, dar pentru parchetul laminat sau pentru parchetul ceruit este riscantă. Iată ce ai de făcut!

Cum te ajută aburul!

Udă bine zona cu zgârieturi și pune deasupra lor o cârpă din bumbac alb, înmuiată în apă și stoarsă bine. Setează fierul de călcat la treapta maximă de căldură și calcă în sens circular cârpa din bumbac. Continuă să presezi cu fierul încins timp de cel puțin 3-5 minute, dar mișcă-l tot timpul ca să nu arzi cârpa. Dacă se formează abur mult, lemnul se va înmuia și zgârieturile se vor estompa. Dacă este nevoie, udă de două, trei ori cârpa folosită, pentru a genera mai mult abur.

Cafeaua acoperă zgârieturile de pe parchet 

Fierbe o cantitate mică de cafea, cât mai concentrată, să obții o licoare închisă la culoare, și folosește o lavetă să tamponezi zona zgâriată de pe pachet. Repetă operația de mai multe ori până când zgârieturile capătă culoarea inițială a lemnului și nu se mai observă. Apoi aplică un strat foarte subțire de lac

Creionul de ochi pentru defecte mai grave

În cazul în care zgârieturile sunt mai adânci sau au apărut fisuri în profunzime, ai putea folosi un creion de ochi la culoarea furnirului. Trasează dungi fine și încearcă să nu depășești suprafața afectată. După ce creionul intră în profunzimea furnirului, șterge surplusul cu un șervețel moale din hârtie. Zgârieturile vor fi aproape invizibile.

Ulei de nuci pentru furnirul deschis la culoare

Parchetul deschis la culoare poate fi reparat cu ulei de nuci, iar pentru cel în nuanțe roșcate poți folosi banala betadină, pe bază de iod. Ambele soluții pătrund în profunzime în fibra lemnului și pot masca în întregime fisurile superficiale.