Remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară

remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară

Stomatita angulară se manifestă și prin buze și gură uscată. De aceea, persoana afectată poate avea o problemă să mănânce. Află ce remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară ai la îndemână.

Stomatita angulară este o leziune acută sau cronică cauzată de o infecție virală sau bacteriană. Apare la unul sau amândouă colțurile gurii. Se prezintă sub forma unor fisuri, cruste sau ulcerații sângerânde. Din păcate, dacă ai avut o dată, este foarte posibil să revină. Află care sunt câteva remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară.

Stomatita angulară apare mai des la persoanele care:

  • poartă aparat dentar,
  • au proteze dentare care nu li se potrivesc,
  • își umezesc buzele foarte des,
  • salivează în somn,
  • au piele în exces în jurul gurii din cauza slăbitului sau a vârstei,
  • fumează,
  • au lipsă de vitamina D,
  • au diverse probleme de sănătate cum ar fi anemia, diabetul, dezechilibre ale sistemului imunitar.

Remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară. Uleiul de ricin

Uleiul de ricin reduce erupția de stomatită angulară. Potolește durerile și inflamația. Are și puternice efecte antibacteriene și antifungice. Astfel, elimină cauza infecției.

În plus, uleiul de ricin protejează pielea să nu se usuce prea tare.

Unge zona afectată cu ulei de ricin de câteva ori pe zi.

Remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară. Aloe Vera

Aloe Vera acționează rapid pentru a trata stomatita angulară. Are efect antiseptic, antifungic și antiinflamator. Ajută la calmarea durerii și a inflamației.

Cel mai bine ar fi să folosești o frunză proaspătă de Aloe Vera. Tai-o longitudinal și extrage gelul din ea.

Pune gelul la frigider într-un recipient timp de 30 de minute.

Unge zona afectată cu gelul rece.

Lasă să se usuce timp de 15-20 de minute.

Clătește cu apă rece. Folosește acest remediu de două-trei ori pe zi până la vindecare.

Remedii naturale pentru afecțiuni dermatologice. Așa vei avea tenul pe care ți-l dorești

Remedii naturale pentru a trata și preveni stomatita angulară. Iaurtul

Iaurtul conține bacterii benefice care ajută la echilibrarea florei bacteriene în corp. Aceasta ajută la tratarea problemelor dermatologice cauzate de ciuperci. În plus, ajută la hidratarea și refacerea pielii.

Aplică iaurt simplu, neîndulcit la colțurile gurii înainte să mergi la culcare. Lasă să acționeze peste noapte. Clătește cu apă călduță a doua zi dimineața. Repetă procedeul zilnic timp de o săptămână sau până la vindecare.

În plus, include iaurtul probiotic în dieta ta.

Citește mai multe despre salivare excesivă (sialoree) în dicționarul medical

Sursa foto: 123rf.com