Remedii naturale pentru mâini și picioare reci

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Ceaiuri care stimulează circulația sangvină

Oricine își simte mâinile și picioarele reci din când în când, dar unii au această problemă constant. Nici încălzirea vremii nu pare să le amelioreze simptomele. Află cum poți folosi remedii naturale pentru mâini și picioare reci.

Cauzele mâinilor și picioarelor mereu reci pot fi numeroase. De la circulație sangvină deficitară, anemie, diabet, hipotiroidie, la stres. Un medic ar putea diagnostica afecțiunea și ar putea da un tratament adecvat. În plus, există și câteva remedii naturale pentru mâini și picioare reci, pe care le poți aplica la domiciliu pentru a te simți mai bine.

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Baie caldă cu plante medicinale

Una dintre cele mai simple metode este o baie caldă. Umple cada sau un lighean și ține picioarele și mâinile timp de 10-15 minute în apă caldă. Este eficientă mai ales la culcare, pentru relaxare musculară. Mai poți folosi și lavandă. Înmoaie planta în apa rece timp de 8 ore. A doua zi, adăugă florile într-o cadă cu apă caldă. Noaptea te-ar mai putea ajuta o buiotă cu apă caldă sau a unei pături electrice. Dimineața poți face duș scoțian, alternând apă caldă cu apă rece pentru activarea circulației și energizare.

Citește și: Ești friguroasă? Care este cauza și cum să devii mai rezistentă

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Condimente care te încălzesc

 

Există și alimente care te încălzesc din interior. Printre acestea se numără piperul și ardeiul iute. La acesta din urmă, prezența capsaicinei îmbunătățește circulația sângelui în organism și ajută la menținerea mâinilor și picioarelor calde. Pe lângă consumul intern (dacă nu ai contraindicații), folosește cremă care conține ardei iute cayenne. Rădăcina de ghimbir are și ea acest efect. În plus, previne formarea cheagurilor de sânge. Poți bea ceai cald de ghimbir. În plus, poți face baie cu apă în care a fost fiert ghimbir. Usturoiul este și el unul dintre remediile care te pot scăpa de problema picioarelor și mâinilor reci. Consumă 4-5 căței de usturoi în mod regulat pentru a obține rezultatele dorite.

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Exercițiul fizic și masaj

Unul dintre cele mai frecvente tratamente pentru mâini și picioare reci este să îți stimulezi circulația sângelui și căldura naturală a organismului cu ajutorul exercițiilor fizice. Fă mișcare timp de cel puțin o oră zilnic. Alege orice sport îți place sau mergi pe jos într-un ritm rapid. Masajul este și el un bun remediu. Masează-ți picioarele și mâinile cu ulei cald de măsline sau susan înainte de a te culca. Mai poți adăuga în ulei și câteva picături de uleiurile esențiale de ienupăr și eucalipt. Acestea
stimulează sistemul imunitar și îmbunătățesc fluxul de sânge. Acoperă-ți picioarele cu șosetele de bumbac după ce ai terminat procesul.

Citește și: Tratament pentru picioare umflate. Află ce remedii naturale poți aplica

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Alimente de folos

Deficiența de fier este una dintre cauzele anemiei, care are ca simptom mâinile și picioarele reci. Pentru a o combate , mănâncă o cantitate mare de alimente bogate în fier, cum ar fi curmale, spanac, mere, măsline, caise uscate, stridii etc. O altă cauză poate fi deficiența de magneziu. Corpul nu poate stoca magneziu mult timp, așa că este recomandat să ai o dietă în care să incluzi zilnic spanac, broccoli, semințe de dovleac, semințe de susan sau migdale. Acizii grași Omega-3 sunt foarte utili în menținerea sănătății vaselor de sânge și a sistemului circulator sanguin în stare bună. Încearcă să mânânci zilnic alimente bogate în Omega-3, precum pește gras (macrou, hering, somon etc.), uleiuri naturale presate la rece, alune, nuci, semințe de floarea-soarelui etc.

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Ceaiuri care stimulează circulația sangvină

Ginkgo biloba este utilizat pe scară largă pentru a trata multe boli. Unul dintre beneficiile sale este că îmbunătățește circulația sângelui și curăță arterele. Bea ceai de ginkgo de două-trei ori pe zi. Și ceaiul verde stimulează circulația sângelui. Poți face ceai verde combinat cu ghimbir. Fierbe o bucată de ghimbir după care lasă la infuzat cu un plic de ceai verde. Poți îndulci cu miere. Poți face și un ceai concentrat cu trei plicuri, pe care să-l adaugi într-un lighean în care să-ți ții picioarele timp de 10 minute.

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci. Ce să faci

  • Urmează o dietă echilibrată pentru a avea o circulație sangvină sănătoasă.
    Exersează diverse tipuri de tehnici de relaxare pentru ameliorarea stresului.
    Renunță la alcool.
    Evită cofeina.
  • Nu fuma, deoarece scade fluxul sangvin și dăunează vaselor de sânge.

 

Remedii naturale pentru mâini și picioare reci: Afinele

Dr. farmacist Ovidiu Bojor'Principalii fitocompuși din afine, antocianozidele, au efecte bune asupra microcirculației. Administrarea pe cale orală a preparatelor pe bază de afine reglează funcţionarea vaselor capilare și a arteriolelor care controlează fluxul hematic ce traversează diterite zone circulatorii. Administrarea produselor obţinute din afine produce reactivarea microcirculaţiei locale, ameliorând şi fluxul venos. Fructele se consumă proaspete sau congelate, 200 g pe zi. Dacă sunt uscate, se pot consuma 50 g pe zi. Se poate face și un decoct din 200 g de fructe la un litru de apă. Se bea întreaga cantitate în timpui zilei. Sunt contraindicate în constipaţia cronică,' scrie dr. farmacist Ovidiu Bojor.

Sursa foto: 123rf.com