Remedii naturale pentru arsurile stomacale (leacuri din cămara ta)

Remedii naturale pentru arsurile stomacale: Pâinea prăjită

Arsurile stomacale sunt o problemă obișnuită. Simptomele sunt foarte neplăcute, dar, din fericire temporare și se pot rezolva ușor în câteva zile. Folosește remedii naturale pentru arsurile stomacale.

Arsurile stomacale afectează sistemul digestiv în partea superioară. Pot cauza și alte simptome, cum ar fi greață, regurgitație, indigestie, balonare, gaze abdominale, gust acru sau metalic în gură. Cauzele pot fi refluxul esofagian, ulcer peptic, gastrită, gastroenterită sau indigestie severă. Excesul de mâncare, prea multe condimente, băuturile carbogazoase, ceaiul, cafeaua, mesele neregulate, somnul insuficient pot crește riscul de a suferi de arsuri stomacale. De aceea, pe lângă uzul de remedii naturale pentru arsurile stomacale este bine să mergi și la medic, mai ales dacă simptomele persistă mai multe zile la rând.

Varza vindecă ulcerul și alte afecțiuni

Remedii naturale pentru arsurile stomacale: Bicarbonatul de sodiu

Poți folosi bicarbonat de sodiu pentru a scăpa rapid de arsurile stomacale.

Fiind un antiacid natural, bicarbonatul de sodiu calmează arsurile stomacale cauzate de indigestie. Amestecă o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu într-o jumătate de pahar cu apă. Bea această soluție pentru a neutraliza acidul din stomac. Repetă după 4 ore, dacă e nevoie.

Atenție! Dacă ai hipertensiune nu lua bicarbonat de sodiu.

Remedii naturale pentru arsurile stomacale: Pâinea prăjită

Atunci când ai arsuri stomacale, s-ar putea să simți că nu vrei să mănânci nimic. Totuși, pâinea prăjită te ajutp să scapi de simptomele neplăcute.

Mănâncă încet două felii de pâine neagră prăjite foarte bine. Poți să le consumi cu un pahar de lapte rece (dacă nu ai și o criză de gastrită), cu apă sau cu o cană de ceai din plante.

Remedii naturale pentru arsurile stomacale: feniculul

Feniculul este foarte eficient în lupta cu arsurile stomacale. Poate preveni problemele gastrointestinale și păstrează sănătatea florei microbiene intestinale. Este, de asemenea, antispasmodic și poate calma durerile de stomac. În plus, reduce gazele stomacale și senzația de greață.

Zdrobește două lingurițe de semințe de fenicul. Amestecă-le cu două căni de apă. Adu la fiert. Ia de pe foc și lasă să stea pentru 5 minute. Strecoară și bea călduț.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com