Cum se deteriorează relația de cuplu în criză economică. Părerea psihologului

Relația de cuplu în criză economică: Moment de încercare

Se spune că dragostea trece prin stomac, iar dificultățile financiare o pot clătina. În momentele grele aveți nevoie mai mult decât oricând unul de altul. Totuși, relația de cuplu în criză economică se poate deteriora.

Perioada pe care o trăim nu este dintre cele mai ușoare. Mulți oameni și-au pierdut serviciul sau sunt în șomaj tehnic. Au datorii pe care nu le mai pot plăti, iar asta are o influență negativă asupra vieții de cuplu. Relația de cuplu în criză economică este pusă la grea încercare.

 Citește și: Arta de a lua decizii în cuplu în plină criză

Relația de cuplu în criză economică. Se caută un vinovat

Stresul și grija zilei de mâine poate să pună un zid între soți și chiar să-i 'asmută' unul împotriva celuilalt. Mulți avem obiceiul dăunător de a căuta țapi ispășitori. De cele mai multe ori, considerăm că noi suntem total inocenți, iar toată vina o poartă celălalt. Ar fi bine ca în astfel de momente grele asigurați că mariajul vostru rămâne pe lista voastră de priorități. Atunci când trec prin diverse dificultăți, oamenii au tendința de a se concentra pe rezolvarea lor și nu mai sunt atenți la relație, care începe să se deterioreze. Nu încetați să comunicați și să aveți și momente în care vă relaxați împreună, nu doar vorbiți despre ce este de rezolvat. Mai sunt și alte capcane.

Citește și: 10 efecte negative pe care le are un divorț asupra copiilor

Bărbatul, mai depresiv

Relația de cuplu în criză economică are de suferit și din cauza șomajului. Influența șomajului unui partener asupra cuplului 'depinde și cine este în șomaj și de ce. În general, șablonul perpetuat social până nu demult includea faptul că femeia câștigă mai puțin decât soțul sau este chiar casnică și se ocupă doar de familie. Chiar și în prezent, procentul de femei care câștigă mai mult decât bărbatul este mult mai mic decât situația inversă. De aceea, dacă el și-a pierdut serviciul, problema pare mai gravă', spune psihoterapeutul Tedy Creștin.

Bărbatul poate ajunge mai ușor la depresie, iar acest lucru se poate reflecta și asupra cuplului. Nu se mai simte suficient de masculin, pentru că nu-și îndeplinește ceea ce consideră a fi menirea lui. Crede că nu te merită, te vede ca pe un competitor, nu se mai simte apreciat etc. Problemele pot escalada ușor și de o parte și de alta. De aceea, ar trebui să acționați rapid. Cel care și-a păstrat serviciul ar trebui să încerce să fie mai empatic și să-l asigure pe celălalt că nu este singur. Pierderea jobului este un eveniment traumatizant, dar este și mai rău dacă simți că treci prin asta de unul singur. Este de ajutor să vezi că partenerul tău este alături, te înțelege și te susține.

Citește și: Greșeli pe care le fac persoanele depresive într-o relație

Relația de cuplu în criză economică: Sprijiniți-vă unul pe celălalt

Unii psihologi sugerează o tehnică de conversație cu ajutorul căreia poți reduce stresul. Fiecare persoană are la dispoziție 10-15 minute în care să descrie ce-l deranjează și ce-l sperie la situația actuală, pe când partenerul ascultă și îi oferă înțelegere. Aceasta este o formă de a-i arăta celuilalt că-ți pasă, îi acorzi afecțiune și îl … comfort, chiar dacă ai fi tentată să-i dai sfaturi sau chiar să-l critici. Mulți dintre noi ne simțim bine atunci când dăm sfaturi. Sigur, de multe ori avem idei bune care-l pot ajuta pe cel care are o problemă. Totuși, dacă vă rezumați comunicarea la asta, există riscul să nu vă mai simțiți iubiți și înțeleși. În loc de asta, cere-i soțului detalii despre ce-l deranjează sau ce-l sperie mai mult la situația de față și cum l-ai putea ajuta chiar în momentul de față. În final, întreabă-l dacă se simte înțeles. Dacă da, poți ajunge și la sfaturi, dar mai întâi întreabă-l dacă le dorește. Dacă da, lasă-l pe el întâi să spună cum vede rezolvarea. După ce ați terminat, faceți schimb de roluri. Este important ca și pe viitor, după acest exercițiu, să vă împărtășiți sentimentele. Aveți grijă în această perioadă pentru că se pot reactiva anumite dependențe. Nu căutați consolare în alcool, mâncare sau alte obiceiuri dăunătoare.

 Citește și: ONU: Pandemia de coronavirus va sărăci peste 500 de milioane de oameni

Relația de cuplu în criză economică: Moment de încercare

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

'Dacă un cuplu este căsătorit, iar cei doi au decis să fie împreună la bine și la rău, criza banilor este momentul care reflectă cât de solidă este familia lor. Ar putea fi un moment decisiv pentru a vedea dacă doresc să rămână împreună sau nu. Dacă ești în această situație, ar fi util să-ți clarifici dacă vrei să rămâi în relație cu adevărat. În acest caz, vei face toate eforturile pentru a o menține și pentru a lucra în echipă. Cuvintele de ordine sunt înțelegere, acceptare, comunicare, colaborare. Dacă el are probleme, îl vei înțelege și-l vei ajuta necondiționat să se orienteze spre alte domenii. Îl poți ajuta să-și transforme emoțiile negative, cum sunt invidia, frustrarea, furia, tristețea în ambiție, entuziasm, curiozitate, voință, motivație. Dacă tu ești cea care a intrat în șomaj, atunci vei încerca să faci eforturile de a avea alternative în venit, chiar dacă el îți promite că te va întreține. Este bine pentru independența și starea ta de bine, cât și pentru sănătatea relației', spune psihoterapeutul Tedy Creștin.

Sursa foto: 123rf.com