Regulile care trebuie respectate din data de 15 mai|  DOCUMENT OFICIAL

imunizarea populatiei la coronavirus

Institutul Național de Sănătate Publică a făcut public un document oficial  cu propunerea propunerea privind  setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență.

În acest document sunt prevăzute regulile care trebuie respectate de către toate entitățile economice, dar și de către cetățeni.

 

Transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;

 

  1. Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minim un metru între ei.

 

Mijloace de transport în comun pe căile ferate

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  2. Pentru vagoanele de tip cușetă sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepția membrilor aceleiași familii;
  3.   Este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componența garniturilor;
  4.  Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, săpun lichid și dezinfectant de mâini.

Mijloace de transport în comun intra-urban de suprafață (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz)

 

1. Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;

2. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;

3. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși;

4. Pentru microbuzele care efectuează transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

Reguli de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate

 

1. Prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.

2. Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;

3. La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37 grade, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.

4. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mănuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.

5. Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mănușile vor fi dezinfectate după fiecare client.

6. Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore

Toate regulile AICI.