Regina Marii Britanii este devastată de durere după pierderea unui cățel corgi. A fost răpus de cancer

regina Elisabeta

 Regina Marii Britanii este devastată de durere după pierderea unui cățel corgi. Iubitul ei patruped, pe nume Willow, a fost eutanasiat, după ce acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de cancer.

 

Regina Elisabeta a II-a a fost profund îndurerată de moartea cățelușului ei, Willow, una dintre cele mai iubite ființe din viața ei. Patrupedul avea vârstă de 14 ani și era atât de special pentru ea pentru că acesta era ultimul ei cățel din rasa corgi,  descendent al lui Susan, primul animal de companie al reginei, pe care l-a primit la  împlinirea celor 18 ani. La rândul ei, Susan, era o descendentă a lui Dookie, câinele primit de tatăl reginei, Regele George al VI-lea, în 1933. Pierderea cățelului a îndurerat-o profund.

”I-a plâns pe fiecare dintre ei, de-a lungul anilor, însă a fost îndurerată de moartea acestuia mai mult decât în cazul celorlalți. Willow se trăgea dintr-o dinastie de corgi care se afla în viața reginei din anii ei de adolescență până în anii 2000. Timp de mulți ani, ea i-a înmulțit, însă acesta este ultimul”, spune o sursă.

Mai are trei căței

Cățelul Willow a avut parte și de câteva apariții în public spectaculoase. Acesta apare atât în portretul oficial al Reginei de la 90 de ani, cât și într-o  secvența din filmul James Bond, alături de actorul Daniel Craig. Iubitul ei Corgi a fost îngropat în curtea Castelului Windsor, momântul său fiind marcat cu o piatră funerară pe care a fost înscripiționat numele acestuia, dar și mesajul ”un companion fidel al reginei”.

De-a lungul anilor, Regina Elisabeta a avut mai mult de 30 de corgi, mulți dintre ei fiind descendenți de-ai lui Susan. În prezent, Regina Elisabeta mai are un corgi adoptat, pe nume Whisper, și doi dorgi (dachsund cu corgi), pe nume Vulcan și Candy.

Citește și:

Loading...