Kate Middleton e iar cu un pas înaintea lui Meghan Markle! Regina a onorat-o în cel mai înalt grad posibil

regina i-a acordat cel mai inalt titlu lui Kate Middleton

Deși Meghan Markle, soția prințului Harry, e pe buzele tuturor în aceste zile, toată lumea așteptând cu sufletul la gură să aducă pe lume primul său copil, iată că regina Elisabeta a II-a a ales să o onoreze pe Kate Middleton, soția prințului William. Și nu oricum, ci cu cel mai înalt grad posibil!

Monarhul britanic i-a acordat lui Kate, chiar în ziua în care aniversa 8 ani de căsnicie, titlul de Dame Grand Cross of the Royal Victorian Order, cea mai înaltă distincție pe care i-o putea oferi cuiva.

Acest titlu a fost creat de regina Victoria în 1896. Regina însăși este cea care selectează persoanele care primesc acest titlu.

Și prinții Andrew și Edward, fiii reginei, dar și Camilla, soția prințului Charles, dețin acest titlu.

În urmă cu doi ani, regina Elisabeta i-a acordat acest titlu și soțului ei, prințul consort Philip, în ziua aniverării a 70 de ani de la căsătorie.

Titlul i-a fost acordat lui Kate, mamă a trei copii, după o vizită pe care regina a făcut-o cu ducesa de Cambridge într-un campus studențesc din Londra. A fost prima oară când cele două au participat împreună la un eveniment.

Un detaliu a atras atenția tuturor, la plecare. Regina și Kate au împărțit o pătură, pe bancheta din spatele mașinii cu care au plecat. Asta, deși afară nu era deloc frig. Amănuntul a spus destul de multe despre relația dintre cele două.

Vezi și Meghan Markle o sfidează din nou pe regină. Decizia care a înfuriat la culme monarhul! Nimeni din familia regală nu și-a permis vreodată să facă asta!

Citește și: