Primele  imagini cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii care se află în izolare de aproape trei luni au surprins pe toată lumea. Aceasta pare  într-o formă de invidiat. Deși are 94 de ani, ea a fost  fotografiată călare pe Balmoral Fern, unul dintre poneii ei din rasa Fell, în vârstă de 14 ani.

De altfel, Suveranul a declarat de mai multe ori că acesta este secretul longevității ei, faptul că practică călăria încă din copilărie și nu a renunțat la ea nici  la vârsta aceasta. Mai mult, ea susține că pasiunea ei pentru cai i-a făcut izolarea mai ușoară.

Cu toate acestea, un detaliu i-a iritat pe fanii reginei, care se tem pentru viațaei. Mai exact, regina a fost criticată că din nou a călărit fără cască, preferând să-și pună pe cap doar un batic colorat.  În cazul în care ar avea vreun accident riscă să se lovească puternic la cap.

„Mă enervează mereu faptul că nu poartă o cască(n.r. –în timp ce călărește)”, a scris imedait un fan, însă alții i-au sărit imediat în apărare reginei. „Mie mi se apre că și-a luat toate măsurile de siguranță, alegând un ponei sensibil și drăguț. Fac pariu că nici nu-și mai aduce aminte când a căzut ultima dată”, „Nu încalcă niciolege. E alegerea ei dacă poartă sau nu cască”, au fost câteva dintre comentarile fanilor.

Castelul Windsor este reşedinţa regală preferată a reginei, iar fotografia a fost făcută în acest weekend. Pasionată de călărie, Regina Elizabeth a II-a a fost un împătimit crescător de cai de curse de-a lungul domniei sale. Majestatea sa a fost foarte bucuroasă când a aflat că de astăzi, 1 iunie, cursele de cai vor fi reluate. Ele fuseseră anulate pe 17 martie, din cauza pandemiei.

Pe durata carantinei, regina a continuat să să facă plimbări zilnice pe cal.  Chiar dacă s-a retras la Castelul Windsor acum 11 săptămâni, regina şi-a îndeplinit zilnic sarcinile oficiale şi a condus audienţa săptămânală cu premierul Boris Johnson prin telefon. Regina a avut două apariţii televizate în timpul izolării. Primul discurs a avut rolul de a asigura ţara că virusul va fi învins şi că cei aflaţi în izolare „se vor întâlni din nou”, iar cel de-al doilea a avut o temă similară.

Foto Profimedia

 

Citește și: