E oficial! Recomandarea OMS legată de ibuprofen, în contextul pandemiei de coronavirus

ibuprofen pentru coronavirus

Persoanele care au suspiciunea că au contractat noul coronavius nu ar trebui să ia popularul medicament ibuprofen fără consultarea medicului, a transmis marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), evidenţiind existenţa unor cercetări în desfăşurare privind posibile efecte negative, anunță agențiile de presă.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a spus că nu există studii recente care să stabilească o legătură între acest medicament antiinflamator şi creşterea ratei mortalităţii, dar a adăugat că experţii analizează în prezent chestiunea.

„Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie”, a declarat Lindmeier.

Mesajul transmis de OMS vine după ce oficiali francezi din domeniul sănătăţii au atras atenţia să nu se folosească medicamente antiinflamatoare nesteroidiene împotriva bolii COVID-19 declanşate de coronavirus.

Acest grup de medicamente include ibuprofenul, aspirina şi altele.

Un articol recent din publicaţia medicală The Lancet a avansat ipoteza că unele medicamente, inclusiv ibuprofenul, ar putea reprezenta un risc pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 care suferă de asemenea de hipertensiune sau diabet.

Christian Lindmeier a declarat totodată că doi angajaţi ai OMS au fost infectaţi cu noul coronavirus, SARS-CoV-2, care cauzează boala respiratorie COVID-19.

Câteva sute de angajaţi ai OMS au început de marţi să lucreze de acasă.

Agenţia de sănătate a ONU nu mai invită jurnalişti la birourile sale pentru a-i informa în legătură cu ultimele evoluţii privind pandemia de coronavirus, ci îşi transmite conferinţele de presă pe reţelele de socializare.

Vezi și Semnal de alarmă al comunității științifice: Coronavirusul poate provoca 250.000 de decese în Marea Britanie și 1,2 milioane în SUA

Citește și: